Claudiu, scoală că-i cinci!

Claudiu, scoală, că-i cinci!

Așa începea ziua pentru mine ani la rândul, cu ușa care scârțâia și, ulterior, se auzeau vorbele tatei care avea grijă atât să mă trezesc să ajung la școală, cât și să mă ducă spre stația de autobuz, cu lanterna pornită. Prin ianuarie, de sub plapumă, te trezeai sub un frig de numai de școală și de îmbrăcat nu îți venea.
Asta de prin clasa a patra și continuând până în liceu.

Aveam de făcut un drum de vreo 10 kilometri până la școală, cu orele care începeau la 7. La 5:40, cu puțin noroc, apărea autobuzul – de regulă ghinionul era iarna, pe viscol, când și autobuzul întârzia, dar și ghetele noastre își făceau drum printre troiene, înainte ca oamenii să apuce să măture zăpada de pe trotuar. Știți că mă bucuram când îngheța? Ajungeam la școală cu hainele curate, fără ca ele să fie pline de tină (tyină). Îți înghețau mucii în nas, dar erai, măcar, curat! Nu vreți să știți cum se uitau colegii de la oraș la tine când tu erai plin de noroi și nu aveau să înțeleagă de ce. Sau, dacă orele continuau până la 14:00: cum te rugai de profesori, știți, autobuzul ajunge la 13:50, lăsați-mă cu 10 minute să plec mai devreme, să nu stau prin stația de autobuz până la 15:30 dup-aia. Erau unii profesori la care nu îndrăzneai să pui întrebarea asta, alții care spuneau că tu, elev de la sat, nu trebuie să fii tratat special în ochii celorlalți.

Dacă ajungea autobuzul la mine în stație până în 5:50, pe la 6:15 ajungeam în cartierul unde aveam școala. Era prea devreme, femeile de serviciu nu au terminat de dat cu mopul. Alegi să mergi roată, până în centru, cu autobuzul, și să te întorci. Autobuzul are returul din oraș la 6:30, la 6:40-45 ești în cartierul cu școala. Cu puțin noroc, ajungi la școală așa deodată cu colegii de la oraș. Doar eu știu cum am dormit în autobuz pe drumul de roată.

Era dificil și pe partea financiară. Abonamentul de autobuz nu era subvenționat în niciun fel, deși am lăsat abonamentele de multe ori la școală. Se tot spunea că, la un moment dat, îmi voi lua 50% din bani înapoi. Și când spun dificil, înseamnă că reprezenta un procent însemnat din veniturile familiei. Povestea, începând în 1999, cu tata rămas fără serviciu, cu mama la fel, nu era deloc amuzantă. La un moment dat, s-au mutat orele noastre pentru după-masă. Ajungeai la 8-9 seara acasă, mai prindeai o furtună și se lua curentul, îți făceai cu adevărat temele la lumânare prin anii 2000, oricât de hilar s-ar părea acum. Dacă ziua mai începeau orele la 11:00, te duceai la autobuzul de 9:30, tot cu trezirea la 5 să îți faci temele.

În clasa a XI-a, m-am mutat de la liceul la care eram și, totodată, m-am mutat, la oraș, la bunică-mea. Am dat un liceu, în teorie mai bun, pe unul dintre cele mai slabe licee din oraș. Liceu în care am dat de profesori care m-au învățat mai multe decât mulți profesori adunați din clasa a patra până în clasa XI-a. Mult mai stricți și mai corecți, însă fără să facă diferențe. Cred că nu au fost două semestre în liceu în care să nu fi avut scăzută nota la purtare, la al doilea liceu pentru absențe (chiar se scădea nota la purtare pentru 10+ absențe!), la primul pentru că eram săracul din grup. Amuzant, dirigintele din primul liceu, și unul dintre motivele pentru care am schimbat liceul, e preot la noi în sat. Acum, când se întâlnește cu tata la slujbă, îl întreabă ce mai fac.

Și când mă gândesc că eu făceam doar 10 kilometri până la școală, la câmpie. Cu toate acestea, îi număr pe degetele de la o mână pe cei de la mine din sat care au ajuns la liceu și nu la școala profesională. Cum o fi dacă ești la margine de județ? Luați exemplul celor din Roșiori, la câți kilometri se află cel mai apropiat liceu? Și tot nu vorbim de o zonă deluroasă sau de munte.

De asta m-a bucurat noul proiect al Guvernului României – decontarea integrală a costurilor de transport pentru elevi. Din păcate, partea financiară, din ce am trăit eu, reprezintă cu adevărat o barieră. Una dintre ele, nu singura, e adevărat. Din București, sau din orice oraș, nu îți dai seama cât de important e. Doar cei care au făcut naveta, doar cei care au stat prin internate sau doar cei care au trebuit să renunțe știu cum e.