Inutilitatea certificatului de atestare fiscală pentru programul Casa verde fotovoltaice 2023 o demonstrează știrea asta.
Practic, autoritatea (AFM/Ministerul Mediului) are deja acces la datele cu cine are și cine nu are datorii la ANAF.
Dar de ce să nu ne umplem de hârtii?
Eu am cerut prin SPV certificatul de atestare fiscală în 09.05.2023. Astăzi (când redactez articolul) suntem în 17.05.2023 și certificatul încă nu a fost emis. Deși termenul de eliberare este de 3 zile lucrătoare, iar mâine, vineri, 19.05.2023 începe sesiunea de depunere a cererilor de finanțare la AFM.
Practic, fără certificatul acesta emis în timp util, ratez finanțarea de la stat.
Și am cerut certificatul acesta și la început de lună, tot prin SPV, dar nu am primit mesaj de confirmare, de aceea l-am retrimis. Să zicem că nu am apăsat bine pe buton…
Și ce pot să fac? Să merg la „ghișeu” deja e târziu.. Am o mare bănuială că fondurile pentru programul Fotovoltaice pentru București-Ilfov se vor da din prima zi..
Deci a ieșit ministrul finanțelor să declare să își ia certificatele din SPV, dar uite că nu se emit.. în schimb, un coleg, care frumușel a mers pe „offline” la ANAF, și-a primit certificatul.
În SPV teoretic mai există o posibilitate de a exporta dacă ai sau nu datorii la stat. Automat, practic imediat. Bine, asta când merge cum trebuie și site-ul anaf..
Iese o fițuică semnată digital de ANAF pe care scrie asta: Contribuabilul nu figurează cu obligații neachitate. Exact ceea ce doresc cei de la AFM practic.
Dar nu, nouă ne trebuie „certificat” care arată așa și prezintă exact aceleași informații.
Deci da, dacă nu am certificatul fiscal emis în timp util de ANAF, o să îl încarc pe cel de mai sus. Oricum, e un document care specifică exact același lucru, servește scopului de a dovedi că nu ai datorii la ANAF și aia e.
Salvarea la certificatul de atestare fiscală (dacă nu îl aveți) e generarea acestui document în SPV. Eu o să trimit dosarul cu el, dacă îl acceptă bine, dacă … nu o să-mi aprobe dosarul nu am ce face, o să laud Ministerul Mediului pentru buna pregătire și coordonare cu instituțiile statului pentru aceste finanțări.
Dar ar fi păcat, pentru că m-am grăbit și cu schimbarea buletinului, m-am plimbat și pe la primărie după nomenclatorul stradal și atestatul fiscal de la direcția locală de taxe.. ar fi pe lângă finanțarea pierdută și zile pierdute.
Și analiza doserelor sincer nu știu cine o face, instalatorul sau AFM-ul? Că dacă o face instalatorul, nu o să își asume niciun instalator treaba asta doar că îi rog eu frumos.
Salut. Cum ai rezolvat pana la urma? Eu am patit cam acelasi lucru. Am incarcat sumarul descarcat de pe SPV. Instalatorul mi-a dat neeligibil. Azi am aplicat la alt instalator. Astept si raspunsul lor.
Aceeași poveste. Primul instalator mi-a dat „neeligibil”. Am aplicat la altul și a dat eligibil.
AFM știu că mai face o verificare – publică lista dosarelor acceptate și cele respinse. Dacă mă va respinge AFM-ul, voi face contestație. În dosarul AFM am încărcat ce e drept și „recipisa” de pe portalul ANAF care confirmă că le-am cerut certificatul de atestare fiscală cu mult timp înainte și ei și-au depășit termenul de eliberare.
Certificatul de atestare fiscală l-am primit la vreo 2 zile după ce s-a dat startul programului și îl am la îndemână pentru a face contestația, dacă va fi cazul.