Ce ți-e și cu zilele astea libere – în 2018 trebuie să le planific mai bine

Mă uitam peste zilele libere din România din 2018 și am rămas cu ideea că așa o fi peste tot, până să mă trezesc la realitate – ei bine, în Danemarca, ziua de 2 Ianuarie nu este o zi liberă. Și când mă gândesc că de când sunt aici – nu am avut nici măcar o singură zi liberă legală.
Iar în România au tot fost zile libere – Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei, Ziua Națională – urmează și Crăciunul. Plus că sunt puse foarte bine, ai zile libere în ianuarie, în aprilie, de 1 mai, 1 iunie, în august, noiembrie, decembrie.

Pe când aici sunt câteva zile libere prin martie, de paște – în aprilie și alte două-trei zile libere prin mai.

Noroc că se sărbătorește și aici Crăciunul.

Bine, adevărat e că sunt standard 25 zile de concediu față de cele 21 din România, și multe companii acordă zile libere în plus față de minimul legal ca parte din negocierile salariale.

Cert e că în 2018 trebuie să îmi planific cu mai multă atenție zilele libere.

3 Comments on Ce ți-e și cu zilele astea libere – în 2018 trebuie să le planific mai bine

  1. Ar trebui sa faci o plimbare prin Spania si sa intrebi lumea cum e cu zilele libere. In urma cu fix o saptamana au fost 3 zile libere pe langa weekend (la nivel national au fost 2, dar la noi in sat a fost si sarbatoare locala asa ca cei de pe aici au lucrat doar marti si joi, in timp ce multi altii si-au luat liber joi si au lucrat doar luni si marti).

    • Hehe. Ce-i drept, chiar îmi doresc să ajung cât de curând în Spania, mai precis prin Sud, că prin Barcelona și Mallorca am trecut deja.
      De fapt, în Mallorca m-aș mai întoarce oricând.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*