Anul trecut, fix astăzi, niște publicații din Marea Britanie se întrebau cum a ajuns Echipa Națională de Fotbal a României pe locul 7 în clasamentul FIFA. Fotbal nu jucau, mari vedete nu aveau, cum necum însă planificarea adversarilor din meciurile amicale și cele prinse la noroc în campaniile de calificare ajutau echipa națională în clasament. Dacă ar fi fost să ne luăm după acel clasament, eram chiar printre primii favoriți la câștigarea campionatului european.
În meciul cu Muntenegru am revăzut meciul cu Albania, trăit pe stadionul din Lyon. Râdeau de mine niște prieteni, pleci în Franța, unde sunt atâtea probleme pentru a susține o echipă de fotbal? Mă băteam cu pumnii în piept și în pre-ziua plecării, că uite, batem și ne calificăm mai departe, sigur-sigur. Am jucat doar bine cu Franța și cu Elveția.
Echipa națională a practicat exact același fotbal, fără expresivitate și fără dorință, zero atitudine. Comunicare zero cu suporterii și irosire de ocazii și superficialitate în atât în faza defensivă cât și în cea ofensivă. Am jucat cu o echipă mult mai slabă decât cea a Albaniei dar atitudinea a fost aceeași, ne-am crezut învingători înainte de a intra pe teren.
Prin minutul 70 deja mă gândeam câte minute au trecut de când nu am dat un gol din acțiune și cum reușim să avem 9 cornere, multe primite gratuit, și o singură ocazie din ele (devierile care trebuiau să ajungă la Bicfalvi).
Meciul ăsta mi-a pus capac, deși așteptam cu mare interes grupa de calificare pentru Campionatul Mondial. Bineînțeles că avem șanse, campania e lungă, timp de redresare este…însă îmi părea că aveam ceva de învățat din meciul cu Albania. Până la urmă nu pentru atitudine am adus un selecționer străin?
Singurul lucru pozitiv este alăturarea deja continuă a unor nume mari ca sponsori (cu mândrie) ai echipei naționale. Dar fără rezultate sportive, rezultatele financiare vor fi și ele mici într-un final. Cine susține o echipă care e foarte tare în declarații de presă dar pe teren se fac mici-mici.
Eu sunt 12 doar în reclame
Își doresc zeci de mii de spectatori la fiecare meci, se plâng că nu vin spectatorii, dar în timpul meciului nu comunică cu spectatorii. Am fost absolut impresionat de naționala Albaniei cum la fiecare întrerupere cereau sprijinul suporterilor în meciul cu noi. Alte lecții avem, comunicarea lui Buffon cu suporterii, naționala Islandei, toate echipele din blocul balcanic – la noi nu. Suntem pe teren, trebuie să ne susțineți și să nu ne criticați, indiferent de scor. Desigur, dacă credem că ne considerați un 12 real, nu doar de fațadă – vom face și asta.
Nu de alta, dar până și prețurile biletelor pentru meciul de la Cluj îmi păreau un calcul financiar. Nu îmi dau seama cam care este obiectivul în Casa Fotbalului. Liga a doua este distrusă de arbitraje și echipe care nu au putere de a continua, stadioanele se omologhează greu, fără a pune în balans realitatea financiară de pe teren.
Echipa națională de fotbal are atitudine doar când joacă cu nume mari și se bagă în poartă și speră la un contraatac. În rest, ne considerăm prea valoroși să jucăm cu Slovenia, Albania, Muntenegru, Lituania, șamd.
Lasă un răspuns