
De ceva timp, posturile de radio comerciale s-au super politizat. E adevărat, situația din țară îi ajută, dar am început să evit tot mai mult știrile acestea care simt cum îmi ridică tensiunea. Oricum le văd pe Facebook, vorbește toată lumea despre ele, radioul este ceva mai privat și deseori este un moment de liniște, așadar nu vreau să aud în continuare cum zi de zi politicul continuă să distrugă țara.
Așadar Digi FM sau alte posturi sunt excluse. Guerilla oricum au luat-o razna, Europa FM e cumva între, Magic FM are un playlist foarte repetitiv, deși matinalul este bunicel. La Europa FM ar mai fi zis și de Moise Guran, care e om bun, dar strigă „Lupul” prea des.
Ceea ce m-a adus înapoi la Radio România Actualități. Sigur, fiind post public de radio, există niște emisiuni dedicate politicii, dar în rest playlistul este foarte variat, emisiunile variate și bune. Și se simte că sunt oameni profesioniști acolo, atât în realizarea playlisturilor, cât și în cursul emisiunilor.
Desigur, nu se face mișto de Dăncilă și nu se face diferență între cine e prim-ministru sau nu, totul pare „pe procedură”.
Alternez cu Radio România Cultural, pe care îl mai ascult fie dimineața devreme, fie mai pe seară când mai e teatru radiofonic.
Iar Radio România Cultural are niște emisiuni extraordinare și vibe-ul este pozitiv și calm. Săptămânile trecute, când am făcut drumurile acelea super lungi, am ascultat cu super drag acest post de radio, ceea ce am început să fac uzual și acasă, seara, fie că este teatru radiofonic sau emisiuni culturale.
Apropo de emisiunile Radio Cultural, își încarcă deseori emisiunile pe Mixcloud (aparent fostul Soundcloud).
Mai bagam cate o Europa FM, in rest… stick cu muzica sau direct youtube si tot mai rar radio.