Vodafone m-a anunțat că stau cam mult în Roaming

Am primit un sms zilele astea de la Vodafone, prin care mi se spune că în ultimele luni de zile aș sta cam mult pe roaming. Ce-i drept, telefonul este pe roaming, dar consumul de date sau de voce este cvasi inexistent. Îl țin pornit doar pentru varii momente în care cineva m-ar suna pe numărul de România sau când sunt pe acasă.

vodafone sms roaming

Cred că directiva internațional de Roaming a Comisiei Europene este printre cele mai bune măsuri care se putea adopta. Europa este plină de țări super-fragmentate, iar accesul la tehnologie ar trebui să se facă ușor și fără costuri uriașe. Până la urmă, apelarea în interiorul UE, pe tehnologia de astăzi, nu este deloc dificilă și sunt sigur că nici tehnologia nu este scumpă.

Desigur, afectează direct profitul companiilor de telefonie mobilă, care aveau costuri absurde în ceea ce privește traficul de date. Țin minte, câteodată când mă apropiam de Ucraina sau Serbia primeam mesaje prin care anunțat că pot fi taxat chiar și cu 12 EUR/MB. Ireal și exagerat de scump, tariful cred că este mai mic inclusiv dacă ai folosi servicii de telecom prin satelit de prin Antarctica.

În fine, sms-ul vine într-un moment bun. O să îmi schimb comportamentul în următoarele 15 zile.

Pe de altă parte, mesajul este incomplet. Suprataxarea pentru cât timp e valabilă? Când pot reveni la a folosi beneficiile uzuale de roaming?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*