Un weekend dătător de speranță

Nu știu cum ați simțit voi weekendul acesta, dar pentru mine a fost destul de emoționant să urmăresc traseul Papei prin România. Nu sunt o persoană credincioasă după standardele bisericești, dar undeva există o speranță într-o lume mai bună și mai unită.

Și cred că după acest weekend pot să sper mai mult la o țară unită. Mi s-a părut simbolic și cum Papa s-a plimbat prin toate cele trei ținuturi românești, dar a fost și în mijlocul țării, la Șumuleu Ciuc, la unguri. Mi s-a părut impresionantă liturghia de la Șumuleu Ciuc, atât ca organizare (se vede că în zonă există experiența procesiunilor cu mulți participanți) cât și ca mesaj transmis.
Apoi vizita de la Iași a fost emoționantă prin bucuria publicului de a-l vedea pe Papa, ceea ce s-a simțit efectiv prin transmisiune.
Vizita de la Blaj mi s-a părut impresionantă prin numărul mare de oameni adunați într-un loc simbolic pentru țară.

Mă gândeam așa, la vizita din 1999 a lui Papa Ioan Paul al II-lea, țara era în efervescența tranziției, într-o perioadă extrem de grea pe care am resimțit-o inclusiv și eu atunci. Astăzi, la 20 ani de atunci, la vizita lui Papa Francisc suntem oarecum mai în rând cu lumea, dar contextul este oricum atât de ciudat, cu atâtea confesiuni diferite în țară și cu un mixt etnic care oricând poate fi influențat spre o parte sau alta. Să nu uităm, în an de centenar am avut un referendum pentru „familia tradițională”…

În fine, sunt relativ împăcat că am văzut mașina cu care a intrat Papa în București. Cred că după această vizită am rămas cu multe. Citisem că undeva la 520.000 oameni ar fi participat în total la procesiunile la care a participat Papa Francisc sau la întâmpinările din varii locuri.