Un moment de realitate

Acum câteva săptămâni am avut un mic șoc, genul de moment în care „rămâi prost” și spui „nu ai cum așa ceva”.

Ce s-a întâmplat?

Dau să ies de pe stradă și în capătul străzii nu puteam înainta pentru că ieșirea din stradă era pur și simplu blocată de o mașină.
Nu ar fi fost prima dată, în zonă e un bar, loc unde se mai adună oamenii, nu ai cu cine să discuți. De obicei un claxon scurt rezolva orice inconvenient.

Doar că de data asta nu. Nu mă grăbeam neapărat, doar nu îmi convine nici să stau degeaba…

În mașina care a blocat ieșirea din stradă erau doi copii. Cel mare avea maxim 10-12 ani. Dau un claxon, dau și ei din mașină un claxon. Mai multe claxoane. Nu se întâmplă nimic și copiii ridică din umeri. 🤷

Ies să văd ce se întâmplă și îi întreb pe prichindei unde e șoferul. Îmi arată cu degetul, semn spre terasă.
Intru în terasă și întreb cine e cu mașina gri. Îmi fac băieții un semn că ar fi înăuntru. Intru și înăuntru.

Înăuntru erau el și ea. Soț și soție, părinții copiilor, cei care au blocat ieșirea.

Jucau la păcănele. Îi rog frumos să își mute mașina. Răspunsul a fost: imediat, stai puțin.

Ce să mai zici? Mă gândesc și la copiii ăia, lăsați în mașină cât părinții jucau puțin la păcănele la final de zi probabil banii câștigați în ziua aia…