
Drumul dintre Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea este foarte frumos, atât partea din Gorj cât și cea din Vâlcea. Plus de asta, șoseaua e bună și de multe ori destul de liberă. Un loc la care mă uit de fiecare dată este situat în Gorj, între Bengești și mica localitate Câmpu Mare. Nu este mare lucru, e un banal câmp, însă e foarte frumos. Probabil sunteți familiari cu imaginea standard de fundal din Windows XP, pajistea aceea cu copacul. Ei bine, vara devreme, zona asta arată fix ca imaginea de fundal aceea.
Din păcate nu am reușit să opresc peste vară, dar weekendul trecut, la întoarcerea din Gorj spre București am reușit să fac o pauză. Aș fi făcut și la plecare, însă era seară, dar dealurile chiar și așa erau foarte frumos iluminate de luna plină, care aveam să aflu era și într-o eclipsă.
Pentru cei interesați, locația se află aici.
Lasă un răspuns