
În general sunt trei motive pentru care părăseşti un loc de muncă: nu-ţi (mai) place locul sau munca, primeşti o ofertă mai bună (financiar sau profesional) sau ești concediat. Am trecut, oarecum, prin toate cele trei situații. Concediat nu știu dacă am fost neapărat, dar la primul job s-a închis „departamentul” (am lucrat într-un xerox) așa că poți să îi spui tot așa.
În ultima vreme văd o grămadă de oameni care au un discurs foarte acid și negativ față de locurile de muncă anterioare, și dacă pe cei concediați aș putea să îi înțeleg, nu îi înțeleg pe cei care sunt în celelalte categorii. Îi vezi cum împart dreptatea și adevărul suprem, de parcă toți ceilalți suntem niște cretini.
În momentul în care ești la un loc de muncă, ești într-o relație de business. Îți place, nu îți place, acela este până la urmă sursa venitului tău, este locul în care ai ales să mergi și să muncești, locul unde ar trebui să crești. Dacă chiar nu îți place și ai un pic de curaj, dă-ți demisia fără să ai altceva asigurat. Este atitudinea corectă și față de tine, și față de colegi sau ceilalți implicați. Munca făcută cu sictir frustrează mai tare și nu te ajută nici pe tine.
Nu îți (mai) place? Caută-ți altceva. Și când pleci, spune motivele pentru care pleci, asta dacă nu ai facut-o și în timp. E foarte posibil să greșești, dar până la urmă e vorba de trăirile tale la locul de muncă, trebuie spuse, rolul HR-ului și a managerilor nu este doar acela de a angaja și împărți taskuri ci și de a asculta și consilia atunci când traversezi printr-o situație neplăcută. O dată ce ți-ai spus păsurile, sunt șanse mari de a se rezolva. Sau nu – dar măcar știi unde ești și de unde o iei, că nu e locul tău acolo.
De la un loc de muncă am plecat cu precădere pentru că ne-am trezit cu un șefuleț mai mic care toată ziua în loc să ne ajute, ne freca cu verificări. Nu aveai timp să îți faci treaba pentru că era el călare pe tine, și în orice chestie bună își lua meritele, în orice chestie nașpa ne găsea vinovați – deși implicarea lui era 0. Asta pe lângă altele. Dar nu e ca și cum nu mi-am spus părerea față de el, deschis (poate prea deschis) și am transmis clar motivul pentru care am plecat. Peste tot am spus ce am avut de spus, chiar dacă oamenii s-au supărat. Contrazis, nu prea am fost.
Ah, că se mai întâmplă se te frustrezi, constant am și eu momentele mele – important e să separi lucrurile, să vezi unde începe vina prin reacția ta și unde e vina celorlalți. De exemplu, îi apreciez pe cei care spun ah, am stat acolo x ani, dar după s-a împuțit treaba și am plecat. Și atât. Da, în multe locuri o perioadă e bine și de la o altă perioadă vin fie alții care dau peste cap totul, fie nu îți mai place și vezi lucrurile altfel.
Ei bine, în momentul în care oamenii pleacă dintr-un loc, relația se termină, oarecum. Spun oarecum pentru că hate-ul pe care îl văd dat locurilor de muncă anterioare este un hate la un sistem din care ai luat parte, un sistem care a fost încurajat prin prezența ta. Și folosesc hate pentru că ura este un cuvânt cam nepotrivit în context. Desigur, lucrurile sunt ceva mai complexe decât atât, dar dacă stai și contești mereu ce a fost în urmă nu te ajută cu nimic. Relația profesională începe și se termină în locurile indicate prin contractul de muncă.
Oamenii în general nu spun când îi deranjează ceva, pentru a nu deranja. Se simt vulnerabili, le e frică, iar când pleacă dintr-un loc de muncă în care nu le-a plăcut par să fie într-o descătușare continuă. Și priviți doar pe Facebook, urmăriți-i pe cei care și-au schimbat locul de muncă cu ce înverșunare reacționează la ceva de la locul de muncă anterior. Știu mereu mai bine. Dar când ai fost în acel mediu, ce ai păzit? Ah, ai tăcut și ai înghițit.
Profesionist.
Situatia nu e asa in alb si negru. Fostul loc de munca mi s-a parut poate cel mai tare de pana acum. Aproape am plans cand am plecat, iar voi, oamenii de la 2 sunteti unul dintre motive. As recomanda oricui sa lucreze acolo.
Am plecat pentru ca, desi era bine, se putea mai bine si s-a ivit o alta oportunitate. Insa e acolo o doamna care se lauda cu MBA-uri dar nu stie sa puna cratima, pe care nu am nicio retinere sa o numesc incompetenta, ori de cate ori am ocazia :))
Eu am multumit public pentru ce a fost la fostul loc de munca, pe undeva ca un apropo la ceilalti colegi care au plecat injurand conducerea.
Nu a fost roz, dar ma bucur ca am plecat cu capul sus. Poate ca barca nu se scufunda, dar psihic imi va fi mai bine sa iau o pauza. 🙂