Schimbarea distribuției la Ford Fiesta (diesel)

Săptămâna trecută am fost cu mașina (Ford Fiesta 1.4 diesel) să îi schimb distribuția, nu am mai așteptat. Am mers la o cunoștință chiar până în Târgu Jiu, că oricum aveam drum acolo, și mi-au oferit un preț mult mai bun pentru schimbarea kitului de distribuție decât la service-ul din București (250 lei vs 500 lei).

Cum spuneam și în alte postări, erau varii păreri cu privire la numărul de ani și kilometri la care s-ar schimba distribuția. De la reprezentața Ford mi s-au spus 90.000 kilometri, în cartea de service erau trecuți vreo 150.000 kilometri. Eu am schimbat distribuția la fix 100.000 kilometri și la vreo 6 ani.
Am ales o curea de distribuție împreună cu pompă de apă Contitech, cureaua era făcută în România, pompa nu știu pe unde, rolele întinzătoare din kit erau de fabricația Ina, Slovacia. Cumpărate online, de la epiesa.ro.

Cureaua de distribuție existentă pe mașină nu părea să fie în cine știe ce stadiu de degradare, nu era vizibil niciun defect, dar scrisul de pe cureaua veche era aproape dus, abia reușeai să distringi producătorul și codul. Cu pompa de apă era altă discuție, că deja în zona în care se juca pompa de apă era antigel întărit, așadar pompa mult nu prea mai ducea.

În stânga cureaua de distribuție veche, dreapta cea nouă:

cureaua-noua-cureaua-veche cureaua-de-distributie-veche

În rest, cam așa arată cureaua de distribuție montată, se văd și rolele de ghidare și pompa de apă pusă:

curea-distributie-montata-ford-fiesta-diesel-interior

Întreaga operațiune a durat vreo 3 ore. Schimbarea curelei nu mi s-a părut o operațiune extrem de dificilă, dar a fost una migăloasă. Se dă jos roata dreaptă, cutia de antigel și o grămadă de plasticăraie de protejează curelele, desigur se dă jos și placa aceea de protecție pentru baia de ulei. După aia datul curelei jos și montatul iarăși părea o bătaie de cap să intre cum trebuie, în plus se mai și ridică oleacă motorul în sus, apoi e de pus totul la loc.

E o idee bună să schimbi o dată cu pompa de apă și lichidul de răcire

Când dai jos pompa de apă, se pierde antigel/lichid de răcire. Antigelul se poate recupera, dar sigur nu în întregime. Am plecat de acasă cu vreo un litru jumătate de lichid de răcire diluat și a intrat tot, după ce s-a recuperat. Mi s-a părut că lichidul de răcire rămâne murdar (avea o culoare ușor oxidată) din ce iese, așa că am zis nici să nu îl punem pe tot la loc. Dacă știam, veneam cu lichid de răcire nou, să îl și schimb, dar am uitat cutia de HEPU acasă.

Legat de schimbatul pompei de apă, am întrebat mecanicii dacă la fiecare schimb de distribuție să iau și kitul cu pompă de apă. Cel tânăr mi-a spus că la următorul schimb nu este necesar, dar repede cel mai senior l-a contrazis și mi-a spus să schimb și data viitoare pompa de apă.

În rest, partea bună la mașinile mici diesel e consumul 3.9 l/100 km extern. Am reușit consumul ăsta pe drumul dintre Târgu Jiu și Pitești, desigur cum intru pe autostradă se duce cam în 5.5-6 consumul la viteză normală (130 km/h) dar tot pot spune că în afara Bucureștiului am un consum de aprox 4.5l-5l/100 km când o iau pe drumurile țării.

consum_ford_fiesta_diesel

Altfel, partea nașpa la dieselurile astea, și parese că în special la Ford Fiesta este faptul că nu sunt bine izolate fonic, se aude orice de la motor în habitaclu. Paradoxal, mai ales la viteze mici.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

12 comentarii

    • La fel patesc si eu pe autostrada, abia ma aud in fiesta cu pasagerii. La 80-90 km/h e ok, la viteze mici iarasi se aude tare motorul.

  1. Roagă-te să nu ai vreodată problemă cu injectoarele că după ce le schimbi să vezi ce urcă consumul.

    Eu am plecat de la 3.9l/100km mixt pentru un motor 1.5dCi și după schimbarea injectoarelor în reprezentanță consumul s-a dus la 6l/100km mixt.

    Nu e mult dar față de cum era înainte… a crescut cu 50% consumul.

    • Logan MCV 1.5dCi cu motor fabricat de Renault și doar montat la Pitești.

      Așa a fost până pe la 70.000 de kilometri când au crăpat injectoarele din cauza motorinei. După o lună de stat în reprezentanță că aveau nevoie de nu știu ce coduri de la Pitești pentru computerul de bord a rămas cu consumul acesta de 6l/100 km mixt (dacă faci un drum mai lung, de câteva sute de kilometri consumul se duce puțin mai jos dar niciodată n-a coborât sub 5.6l/100km).

      Raportul dintre condus în afara localității și condus în localitate este de 3 la 1 (zilnic 30 km în afară localității, 10 km în interiorul localității). Stil de condus echilibrat, fără bruscări și alte asemenea chestii.

      P.S. La VW cu motor de 1.9dCi am consumul mixt de 8l/100km mixt și 10l/100km la oraș.

    • Nu cred că garantează nimeni un anumit număr de kilometri. Eu o să o schimb la 160.000 (adică după 60k km) sau la 5 an, care o fi mai devreme. Probabil numărul de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*