Satu Mare – Londra, cu Wizz Air

Iată că ce spuneam zilele trecute se confirmă şi avem prima cursă internaţională după câţiva ani de pe Aeroportul Satu Mare. Dacă înainte Blue Air a operat nişte curse fantomă în oprirea de la Bacău (Torino şi Venetia, dacă nu mă înşel), de data aceasta Wizz Air deschide din Satu Mare clasica rută pe care o au mai toate aeroporturile internaţionale din România, Londra. Ruta va fi operată din 31 octombrie 2016, de două ori pe săptămână – luni şi vineri.

Orar foarte bun atât pentru cei care vor city-break-uri cât şi pentru cei care muncesc prin zonă. Mă aştept ca într-un viitor apropiat să avem din Satu Mare şi curse spre Paris şi Barcelona/Madrid.

Sper însă înainte de toate ca ruta spre Londra să se consolideze şi să nu fie momentan doar o găluşcă electorală.

În rest, mai ieftin momentan cu Wizz Air spre Satu Mare via Londra decât cu TAROM 🙂

wizz_tarom

E drept, pare că o dată cu reducerea taxelor de aeroport, parcă şi TAROM a redus preţul biletelor de avion pe relaţia Bucureşti – Satu Mare. Mă aştept să se mai ieftinească oleacă biletele, să pornească de la aceleaşi preţuri de la care pornesc cele spre Cluj sau Iaşi 🙂

Am aflat de aici.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*