Înainte de campionatul european de fotbal, nu aveam mari așteptări cu privire la performanța României. Mai ales după meciurile cu Liechtenstein și Bulgaria, părea că nu reușim să ne lipim de gol.
Mă așteptam să ieșim din grupe într-o direcție sau alta cu maximum 3 puncte. Mă așteptam fie la o victorie cu Ucraina sau Slovacia, sau un egal cu cele două.
Și a venit meciul cu Ucraina. 3-0. Ce a mai fost de zis? Părea că a fost o zi în care ne-a ieșit totul. Mi-a plăcut de cum a rezumat cineva: și când nu aveam mingea, zici că era la noi, așa bine erau așezați băieții în teren.
Cu Belgia am jucat bine, dar nu a fost să fie. Cu Slovacia a fost un meci ciudat, genul de meciuri care s-au mai văzut la Euro când echipele merg pe sârmă. La 1-1, dintr-o neatenție, oricare echipă putea fi eliminată.
Eu nu dau prea mare credit faptului că am terminat pe locul 1 în grupă. Până la urmă toate cele patru echipe au fost despărțite pur de golurile marcate. Sigur, veți spune că ăsta fiind criteriul de departajare, un gol a valorat cât un punct.
Cu Olanda am început în forcing. Dar după golul primit, nu ne-a ieșit nimic. Nimic, nici cu pasele, cu nimic. Al doilea gol l-am primit după ce ne plângeam că olandezii trag de timp. Al 3-lea iar un gol din nimic. E clar că nu am fost într-o zi prea bună, iar olandezii au jucat net mai bine decât au făcut-o cu austriecii.
Nici o zi nu seamănă cu alta la un campionat european. Și ieri Olanda a fost peste România. Nici nu se poate pune problema altfel. La cum arată tabloul, nu m-ar mira ca Olanda să ajungă în finală.
Eu rămân cu o părere foarte bună despre ce a reușit naționala de fotbal.
Cumva mi-a readus emoția fotbalului pe care o aveam când eram un puști și abia ce pricepeam ce este un Campionat Mondial (98) sau Campionat European (2000).
De Euro 1996 țin minte doar televizorul bunicului, iar de la Cupa Mondială din 1994 țin minte doar bucuria de pe străzi. Cam neclare sentimentele..
Dar din 1998 țin minte golul lui Adrian Ilie în meciul cu Columbia sau la Euro 2000 țin minte emoția meciului cu Anglia.
Și ce vremuri pe atunci. Citeam ziarul fizic, deși aveam 10-12 ani. Notam rezultatele într-un caiet studențesc. Completam un album Panini cu autocolante..
Sigur, am mai avut speranțe, prin 2008 sau în 2016. Dacă în 2008 a mai fost cum a fost, în 2016 cred că un moment de minim istoric a fost meciul cu Albania de la Lyon.
Sincer nu înțeleg oamenii care încearcă să convingă pe toată lumea că naționala de fotbal e „mediocră”. Că se apără, că nu poate, diverse motive. Sunt naționale de fotbal care au câștigat campionate europene jucând tot campionatul mediocru.
În afară de Germania și Spania, favoritele iar nu au arătat mare lucru.
Iar mediocritatea noastră, dacă există, cred că are un nume fals. Echipa are potențial de creștere. Poate e la un nivel mediu, dar sub nicio formă în peiorativul „mediocritate”.
Sincer cred că trebuie să vedem ce ne-au adus aceste puține meciuri de la Euro 2024: bucurie.
O altă treabă mișto cu care rămânem este faptul că ne-am făcut prezenți ca țară la euro prin suporteri. Turcii, albanezii și croații au specificul lor, dar cred că suntem printre cei mai simpatici suporteri. Cum s-a cântat imnul la meciurile astea de la Euro efectiv ridică părul pe mine și acum.
Cred că trebuie să privim încrezători pentru o calificare la un Campionat Mondial. Și o zic de acum – dacă ne calificăm, și luăm mai mult de 2 puncte – mă declar fericit de pe acum.
Hai România!
La noi se critica orice. Suntem carcotasi, in cel mai bun caz. Dar depinde unde vrei sa te uiti, daca sa critici non stop, sa iti versi frustrarile sau sa vrei sa evoluezi.
Despre asta e vorba. Câteodată nu ne vedem lungul nasului și criticăm orice sportiv care ajunge până undeva. Dar nu știm să apreciem traseul. Era clar că România este un outsider la acest turneu final dacă te uiți la valoarea lotului. Sigur, prinzând câteva zile bune pe fondul unor zile proaste a adversarilor, cu tabloul pe care am fost în grupele eliminatorii, cred că ar fi fost cel mai ușor parcurs până în Finală. Dar nu a fost să fie. Experiența și valoarea individuală și-au pus extrem de tare amprenta pe jocul cu Olanda și probabil la fel ar fi fost și cu alții.
Echipa asta a României chiar e echipă, dar se pare că totul trebuie clădit în timp, nu să avem așteptări peste noapte.
Si un pic de patriotism cu ocazia asta 🙂