
A fost prima finală majoră de vreo cupă la care am participat. În mare mi-a plăcut, dar aș putea să spun că a fost cam puțin fotbal pe lângă ce mă așteptam. E drept, dacă deschidea Sibiul scorul probabil altfel curgea meciul, așa a fost un cap coadă 2 solist pentru Craiova, chiar dacă la un moment dat nu îți dădeai seama care echipă se apără de fapt.
Organizarea a fost mult sub ce am văzut la alte meciuri de pe Arena Națională, mi s-a părut destul de umilitor procesul prin care intram în tribune, de pe intrarea dinspre Mega Mall.
Practic erau vreo două filtre de jandarmi/stewarzi, accesul se făcea prin garduri succesive, jandarmii oprind accesul și mutând astfel aglomerația din jurul stadionului (unde era destul de pustiu) către porți, efectiv făcând accesul oamenilor ca la vite.
E adevărat, am și ajuns o dată cu marea masă a galeriei din Craiova, dar totuși, primul filtru a fost pus printre mașini parcate. Când într-un final am ajuns în zona de intrare, efectiv am fost luat pe sus de puhoiul de oameni care dorea să intre.
Iar dacă fotbal a fost puțin, mi-a plăcut foarte mult spectacolul tribunelor. Galeriile din București au de învățat de la Craioveni, mi-a plăcut că aproape toți dintre ei erau îmbrăcați în alb-albastru, majoritatea cu tricoul echipei sau alte materiale branduite cu Universitatea.
În altă ordine de idei, Arena Națională arată superb, are mici imperfecțiuni, dar felul în care se vede per ansamblu stadionul este superb.
Însă este un stadion prea mare față de ce am avea noi nevoie pentru competiții fotbalistice interne, așadar e lipsă de o arenă modernă intermediară, cu capacitate de 30-40.000 locuri.
Încă o dată, nu înțeleg de ce s-a preferat accesul acela mizerabil, iar alt lucru ce nu îl înțeleg de ce zona din jurul stadionului nu se exploatează cu tonete cu mâncare/băutură, standuri cu materiale promoționale sau orice altceva, dar să nu rămână gol.
Dincolo de ce a fost pe stadion, marketing puțin. Kaufland a împărțit niște baloane, UPC niște pliante și Casa Pariurilor a avut o tentativă de comunicare de pe gazon.
Lasă un răspuns