
Visul meu este să îmi pun un sistem de panouri fotovoltaice și să îmi cumpăr o mașină electrică. Dacă se poate, cât mai finanțat de către stat prin programe de energie verde. Practic, în acest mod aș putea călători gratis pe termen lung. Sau cel puțin așa spune reclama, nu-i așa? #TheGreenDream
Ba mai mult, iarna aș porni aparatele de aer condiționat chiar și pentru a mă încălzi dacă am surplus de energie 🙂
Cum însă buzunarul nu îmi permite investiția inițială fără un pgoram guvernamental și am priorități mai importante, momentan am, doar de hobby, un panou fotovoltaic și în continuare merg cu mașini diesel.
Dacă însă s-ar da drumul la programul AFM Casa Verde Fotovoltaice…ce bine ar fi. Acum să vedem, că pare că au început să se mai miște lucrurile în direcția asta.
Pe de altă parte, în drumul meu spre Suceava de weekendul trecut am văzut o grămadă de case echipate cu sisteme solare fotovoltaice (electrice) sau panouri solare termice.
Ce este un sistem solar fotovoltaic?
Simplu vorbind, un sistem solar fotovoltaic este un ansamblu de panouri fotovoltaice care captează energia solară și generează energie electrică. În componența unui sistem solar fotovoltaic intră panourile solare, invertorul care transformă energia din curent continuu (DC) în curent alternativ (AC), cablurile și opțional, în cazul sistemelor conectate la rețea (on-grid) și o baterie. În cazul sistemelor off-grid bateria este la fel de esențială ca invertorul pentru ca fluxul de energie să fie stocat undeva.
Desigur că în sistem mai trebuie incluse sistemele de prindere ale panourilor solare, tabloul electric și alte accesorii pentru a integra cât mai bine sistemul cu rețeaua electrică a imobilului, dar acestea pe lângă panouri, invertor și baterii sunt la costuri de sub 10% din totalul sistemului.
Sistemul solar on-grid funcționează conectat la rețeaua electrică și funcționează când ai alimentare și de la rețeaua publică. Dacă ești prosumator, înseamnă că surplusul de energie electrică pe care îl generezi cu ajutorul panourilor solare ajunge în rețeaua publică și ești plătit sau ești compensat cu cantitatea introdusă în rețea.
Câteodată panourile solare se mai confundă cu fotovoltaicele. Sunt două tipuri de panouri solare: cele fotovoltaice, care transformă razele soarelui în electricitate și panourile solare termice. Acestea din urmă, prin razele soarelui, încălzesc apa în niște tuburi presurizate sau nu.
Aștept să se dea drumul la programul Casa Verde – Fotovoltaice
Am trimis încă de anul trecut o cerere la un furnizor care implementează sisteme fotovoltaice prin programul AFM Casa Verde, și aștept pentru când s-o da drumul. Având în vedere costul unui sistem fotovoltaic de 5 kwh și finanțarea de 20.000 lei de la stat, amortizarea e relativ rapidă și tehnologia e chiar cool.
Cred că este esențial ca securitate energetică națională să avem cât mai multe surse de energie și să dea drumul la program cât mai curând. Plus că energia prin fotovoltaice este o energie 100% curată, verde.
Alternativ am cerut și o ofertă de la Engie, în afara programului AFM și am primit pentru un sistem de 3 kw o ofertă în valoare de 23.461 lei, cost care includea:
- 8 x panouri fotovoltaice monocristalin 380W
- Invertor Huawei SUN2000-3KTL-L1
- Smart Meter Huawei DDSU666-H
- Structură metalică pentru acoperiș tip tablă
- Cablu Solar și cablu AC
- Tablou electric
- Alte materiale
- Servicii: întocmire dosar prosumator, consultanță, etc.
În ultima perioadă prețul panourilor fotovoltaice și a sistemelor fotovoltaice a tot scăzut, ajutat și de faptul că TVA-ul pentru instalarea pe locuințele persoanelor fizice a scăzut de la 19% la 5%. Am văzut și pe Facebook în reclame tot felul de firme care instalează astfel de sisteme fotovoltaice la prețuri ceva mai mici.
Mi se pare o mega oportunitate inclusiv instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pe blocuri, pe clădiri rezidențiale mari. Dacă este o întreagă discuție cu privire la cine să primească energie de la aceste panouri, părerea mea este că pentru început mai ales la blocurile pe lift, un sistem fotovoltaic ar putea susține costul energiei în spațiile comune (lift, iluminat, interfoane, camere video șamd).
În ceea ce privește sectorul business, deja sunt foarte multe companii care au panouri fotovoltaice pe depozite, magazine șamd. Trend care s-a accelerat în ultima perioadă, după ce s-a tot scumpit curentul prin „liberalizare”.
Lasă un răspuns