Câteodată mai ies pe stradă, mă uit în jur, mă scarpin pe ceafă și constat că nu mai există loc de parcat pe stradă sau pe străzile lăturalnice. Mai nasol este când ajung acasă mai târziu de la serviciu și nu-mi pot lăsa pe nicăieri nici mașina.
Și mă gândesc că nu ar strica să se facă o mică reconfigurare a zonei parcului din fața blocului pentru a face acolo un trotuar și a oficializa deja actuala parcare de pe trotuar.
Dar îmi trece gândul ăsta egoist foarte repede și mi-am amintit zilele trecute de variile parcări pe care le-am mai văzut pe afară.
Deși inestetice, am văzut că prin țări cu apă la fel de caldă că ar exista niște parcări metalice etajate. În general le-am văzut prin zonele centrale și deseori sunt în zone de birouri, dar parcă și la noi ar putea prinde inclusiv în câteva parcări rezidențiale.
Practic toată lumea știe că avem prea multe mașini și prea puține parcări, iar din starea aceasta în următorii 10 ani sigur nu vom putea scăpa. Inclusiv cu eficientizarea (puțin probabilă) a transportului în comun, va fi nevoie de un PR agresiv și multă educație pentru a lăsa mașina acasă și a merge în actualul STB/RATB care deseori este infect și cu un program la fel de outdated zilelor noastre.
Nu. Românul vrea să aibă mașina parcată sub geam, sa o vadă și când doarme și să sară în ea cum iese din lume scară.
Cu o parcare etajată, o poate avea la geam chiar și la etajul 3 😀
Dar nu e plin de parcări subterane prin țară și stau goale pentru că lumea parchează pe stradă?
Sunt parcări cu plată și de ce să plătească la fel ca fraierii când miliția nu le face nimic.
Cred că asta începe deja să devină o legendă. Cam toate parcările (că or fi subterane sau supraterane cu plată) în București sunt destul de ocupate. Nici vorbă să fie „plin” de parcări subterane, se simte lipsa lor, deși în unele zone ar putea construi (ex la Romexpo/Casa Presei, Aviatorilor șamd). Nu ai fost de mult în țară? 😀