Eurostat a publicat zilele acestea un raport prin care ne clasăm la coada clasamentului pentru ceva ce poate fi surprinzător. Judecând după traficul pe care îl avem, ai putea crede că sunt destul de multe mașini din România și că am fi diferiți de restul UE în această privință.
În datele oficiale la nivel de UE, România este țara din UE cu cele mai puține mașini raportate la mia de locuitori – 261 autovehicule la mia de locuitori. Datele așa cum ne-am obișnuit, pentru România sunt cu întârziere, dacă alte țări au statistici mai actuale, datele din România sunt la nivel de an 2015. Nu înțeleg de ce nu suntem în stare să trimitem raportări actuale la Eurostat. Am văzut ba că lipsim din rapoarte, ba că avem date neactualizate. Probabil e un interes și în asta…
Și în cazul acesta pare că am avea ceva date. Conform acestor date, am avea cam o mașină la 3 locuitori – adică am fi la 330 mașini/1000 locuitori. În București raportul ar fi cam de 1/2.
Luxemburg conduce clasamentul cu peste 650 mașini/1000 locuitori, urmat de Italia cu 625 autovehicule per 1000 locuitori , Finlanda (617), Malta (613) și Cipru (609).
Așadar, numărul de mașini din trafic nu poate decât să crească. Probabil în următorii 5 ani vom ajunge la 500 mașini/1000 locuitori.
Autoritățile locale și naționale ar trebui să fie mai prompte cu asigurarea de infrastructură pentru aceste mașini: autostrăzi, parcări șamd.
Din păcate numărul de km de drumuri bune date în folosință este redus, iar cel de parcări și mai redus, mai ales în București.
În plus, având în vedere acest clasament, putem să ne explicăm și creșterea numărului de mașini vizibilă în ultimii ani.
Desigur, Bucureștiul ar putea fi un caz special în orice raportare, discrepanța economică între București și orașele mici din țară care compun 60-70% din populație este uriașă. Iar ce s-a întâmplat în ultimii ani în București în materie de trafic nu poate fi numit decât „revoluția autovehiculelor”.
Poate în București ar trebui un program real de descurajare a utilizării autovehiculelor. Dar cum lucrările la metrouri stagnează (sau se degreadează timpii de așteptare, cum e pe M4), traficul este sufocat în oraș iar tramvaiele sunt într-o stare jalnică, stațiile de autobuze neamenajate – păi firesc că rata de utilizare a mașinilor e mare. Tot centrul ar trebui să devină și o parcare cu plată (la preț ok) – cum e în Sibiu.
E nebunie la noi, cum adica sa mergi cu trenul sau cu autobuzul? Va trebui pompat mult in educatie si in servicii, totodata, ca lucrurile sa redevina la normal.
Din păcate pe rute populare nu prea sunt locuri în trenuri.