Modificari mici insa cu impact mare in site-uri care fac afiliere

După articolul în care am menționat importanța semnalizării corespunzătoare a link-urilor în corpul conținutului oricărui articol, din punct de vedere grafic, m-am gândit că totuși mai sunt multe alte mici îmbunătițiri și idei care pot avea un impact mare în rata de click a vizitatorilor pe instrumentele de marketing afiliat. Și, probabil, aproape proporțional cu numărul și valoarea conversiilor (să nu uităm însă de Pareto).

Unele dintre aceste sugestii le-am comunicat deja câtorva afiliați, în ideea de a-și imbunăți performanțele, indiferent de rețeaua sau programul de afiliere în care activează. M-a bucurat foarte mult că unii au pus în aplicare aceste modificări… în 5 minute 🙂

Link-urile pe poză

Majoritatea afiliaților au un website construit pe platforma WordPress, sau ceva similar, o platformă extraordinară însă care vine cu niște default-uri care un pic defocusează obiectivul celor care doresc să câștige bani prin intermediul marketingului afiliat.

Una dintre cele mai sâcâitoare default-uri este reprezentată de punerea a unui link pe poză, indiferent de dimensiunea acestuia, către poza în mărimea originală încărcată. Aceste link-uri, în obiectivul afilierii, nu ajută cu absolut nimic, mai ales în momentul în care pozele sunt preluate de către afiliați direct de la advertiserul pe care aceștia îl promovează. Ce sens are link-ul pe poză, dacă acesta deja este la dimensiune mare? Scoate-l și pune mai jos un buton/call-to-action care cheamă utilizatorul spre magazin.

Am testat acum ceva vreme acest aspect cu niște tool-uri care înregistrau sesiunile vizitatorilor și mi-am dat seama că dacă aceștia dau click pe poză (link deschis în aceeași fereastră) aceștia se pierd și nu se mai întorc acolo unde aveam toate call-to-action-urile. Dacă nu mă credeți, vă rog să testați și voi. Dacă nu vreți, măcar un lightbox să puneți.

Abundența de mesaje, reclame

În momentul în care te hotărăști că vrei să faci bani dintr-un site din afiliere, și site-ul respectiv are un trafic care e 90%+ din organic, menține-te pe afiliere.
Nu este OK să faci review-uri de produse IT și în aceeași pagină să ai mai multe unități Adsense, bannere cu fashion cu promovarea a mai multor advertiseri și cupoane de reduceri la magazine care nu îți oferă comisioane sau alte diverse reclame. Dacă vrei retargetare, și widget-ul Profitshare face asta și performanța este măsurată în CPS și nu CPC. Că obiectivul site-ului tău oricum era să vândă.

Ai un review la cel mai mișto televizor? OK, utilizatorul dacă a ajuns acolo din organic cu siguranță este interesat de acel model, oferă-i varianta de a cumpăra acel produs prin tine, și acel lucru să fie cel mai vizibil lucru de pe pagină. 1000 bannere cu diferite forme și culori îl vor distrage, îl scoți din procesul de cumpărare sau pur și simplu va ieși de pe pagină fără să citească ce ai scris pe acolo. Sau poate dă click pe Adsense și cumpără de altundeva și rămâi cu buza umflată că degeaba ai avut un vizitator hotărât să cumpere, tu iei doar un CPC de 0,30 lei în loc de un comision de 4%.

Cred că este arhisuficient să ai câteva link-uri de afiliere în conținut, un banner în sidebar și un banner după conținut – și acestea, atenție, prin afiliere și cu advertiseri care vând produsul asupra căruia utilizatorul deja și manifestat interesul. Noi ca afiliați nu facem CPM

Plasarea link-urilor

Ai un conținut foarte bun, lung, relevant pentru utilizator. Nu știu cum fac alții, dar de exemplu când citesc cu atenție un articol pe Wikipedia, apăs cam pe toate link-urile care mi se par interesante Open in new tab. Și același lucru l-am determinat că fac foarte mulți alți utilizatori, chiar înainte să citească textul, apasă pe primele linkuri vizibile din articol, dacă au un anchor text bun.

Cred că este deosebit de important ca link-ul de afiliere să fie mereu în primul screen. Dacă link-ul de afiliere, vizibil, este după primul scroll, deja ai pierdut potențialul adus de vizitatorii care fac bounce după primele paragrafe. Plasează link-ul de afiliere în primul scroll și vezi dacă vei avea un CTR mai mare. Însă pune în aplicare și mica modificare de semnalizare a link-urilor.

Modificări de template/CSS

Sunt fanul template-urilor wordpress cu header-ul scurt, sau dacă header-ul e mai lung, le-am ridicat și comprimat. Interesul meu este strict ce se află după header, că în rest, până și meniul este doar un element de SEO și un element care arată utilizatorului că este pe un site de încredere, la fel cum sunt toate pe care el navighează regulat.

De asemenea, cred că este important ca site-ul să fie centrat, cu o lungime a zonei de content (citibile) de aprox. 700 pixeli, cu sidebar de minim 300px.

Cam asta a fost rata de click pe instrumentele de afiliere, anul trecut, pe unul dintre site-urile mele.

Screen Shot 2013-11-03 at 4.21.46 AM

 

În mod constant este peste 15% (noiembrie anul trecut în perioada BF a fost o excepție) vorbim doar de link-uri, nu punem la socoteală widget-urile grafice Profitshare (și ele cu un CTR și ele de 3-4%, unele probabil dublate însă cu clicks pe link-uri) și mai ținem cont și de faptul că sunt și articole fără nici un link de afiliere (în general evergreen content însă care are ca scop doar să mărească pageviews-urile).

SEO URL, title diferit de heading

1. Nu are rost să lăsați URL-ul defaut cu titlul lung. Dacă ai titlul postării Click Aici să Vezi ce nu o să îți vină să crezi! Acesta este cel mai smecher televizor din lume!, URL ar trebui să fie numesite.ro/televizor-smecher și nu numesite.ro/click-aici-sa-vezi-ce-nu-o-sa-iti-vina-sa-crezi-acesta-este-cel-mai-smecher-televizor-din-lume.

2. Titlul articolului poate să fie diferit de meta title. Dacă ai titlul postării Click Aici să Vezi ce nu o să îți vină să crezi! Acesta este cel mai smecher televizor din lume!, title poate să fie și e recomandat să fie Acesta este cel mai smecher televizor din lume!.

Cam atât pentru astăzi, sper să te ajute aceste sugestii. Dacă ai întrebări, nelămuriri sau sugestii, ca de obicei, aștept comentariile tale mai jos!

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

4 comentarii

  1. Ce faci cand produsele pe care le-ai promovat ies din oferta. Si poate ai sute de articole catre produse ce ies si intra in oferta magazinului. Cum faci sa determini produsele ce ies din stoc?

  2. Din cate stiu eu (si folosesc asa ceva), la WordPress poti alege cand introduci o poza in WordPress si Coustom link. Eu il folosesc, cu deschiderea site-ului advertiserului intr-o fereastra noua, pentru ca site-ul meu sa ramana deschis.
    E OK asa, nu?

2 trackback-uri / pingback-uri

  1. Ce poti lucra de acasa?
  2. Cum e la voi cu afilierea înainte de Black Friday? | Gabriel Ursan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*