Au trecut câteva zile bune de când nu am mai scris și mi-am cam ieșit din ritm. Tot felul de articole prin draft care se cam cer publicate zilele următoare. Încep cu una mai light așa, tot cu chestii de prin străinătate.
Cred că atunci când mai spun că nu umblă câini cu covrigi în coadă prin străinătate oamenii se mai supără pe mine. Și nu înțeleg de ce. Oamenii se așteaptă să fiu fericit că am scăpat de mediul de acasă (subliniez – acasă). Însă, în viața de zi cu zi, mediocritatea de aici este mai mediocră decât acasă.
Zilele trecute am fost pe la un restaurant, pentru un brunch. Kalaset. Excelent loc pentru brunch, puțin cam piperat la preț, dar un meniu extraordinar. Pe oricine ar vizita orașul l-aș duce acolo, am fost de vreo trei ori și cred că în fiecare lună, după salariu voi face o vizită.
Din păcate zilele astea pe acolo mi s-a întâmplat o chestie emblematică pentru Strănezia. Ieșirea din automatizare/ritm. Ajungem pe la 14:05, meniul de brunch se poate comanda până la 14:30, comandăm la 14:10, plătim, ne luăm cafelele și ne așezăm la masă.
După vreo 40-50 minute începem să ne îngrijorăm că nu a venit mâncarea, când persoane care au comandat după noi deja se adunau spre plecare. Totuși, era omletă cu niște crenvurști și alte de astea. Stau 5 minute și mă decid să apelez la personal, să văd ce s-a întâmplat.
Cum necum, ce intuiam – nu au salvat comanda. Și de aici o deturnare de situație extrem de specifică pe aici.
Meniul de brunch se poate comanda până la 14:30 – așadar am fost invitați să comandăm altceva. Ne dăm seama că nu aveam chef de burgeri și nici sandwichuri, meniul era plătit. Spun cuvintele refund sau să primim ce am comandat, dar parcă aș inclina totuși pentru meniu, că eram nemâncat încă pe ziua aceea. Ospătarul s-a pierdut și spunea că bucătăria e prea mică să mai prepare meniu de brunch și de aceea schimbă meniul. OK, dar noi stăm aici de o oră, suntem nemâncați, parcă nu aș vrea să caut alt loc unde să mănânc.
Can you just please prepare what we ordered?
Propun, totuși ca bucătarul să prepare ce am comandat. Se duce în bucătărie, verifică dacă se poate, se întoarce și spune că pot să facă de data aceasta o excepție (?!) și să prepare ce am comandat. Confirm că ne dorim, se duce iar la bucătărie, revine. Spune că durează 20 minute și dacă acceptăm. Mă gândeam că nu se prepară totul instant. Confirm că așteptăm. Până la urmă am venit să mâncăm. Am avut cred că vreo 5 conversații până să agreăm o soluție.
Trece un timp, ne trezim cu niște bani pe masă. Ospătarul auzisese cuvântul „refund” și nici nu vreau să mă gândesc ce a înțeles din asta.
În cele din urmă apare meniul. La ieșire mă duc la ospătar, îi las banii pe tejghea și îi spun a small tip la care el wow, thats not a small tip. De fapt, îi lăsasem banii de refund pe care i-a dat fără să îi cerem. Nu știu dacă a înțeles în final asta. Aia e, eu sunt împăcat, am mâncat bine, deși m-a fascinat lipsa de orientare spre rezolvare a problemei.
Sincer, cred că în România situația s-ar fi rezolvat prin ospătar imediat. Că bucătăria e prea mică sau că un meniu se prepară până la o anumită oră, un ospătar român ar fi lămurit asta în bucătărie, fără ca clientul să îi facă vreun mind-map cu ce ar putea face.
Pur și simplu un român se descurcă în situațiile astea. Problema este că noi ca români ne descurcăm în prea multe. Aici dacă singura chestie pe care o știi e să repari biciclete, atâta vei face toată viața.
Într-o altă noapte, vin spre casă, încă nu aveam abonament pe autobuz, așadar foloseam cartela. Validez la urcare, dar la ieșire, când să cobor, nu mai mergeau validatoarele. Sistemul de taxare pe autobuz e ceva de genul plată la distanță, așadar pentru majoritatea călătoriilor plătești aprox. 15 coroane (aprox 10 lei), dar dacă uiți să validezi la coborâre plătești cam 75 coroane (aprox 45 lei). Și cum nu puteam valida ieșirea, merg la șofer. Ce face el? Dădea din umeri. It’s not working, can you please get down?
Cine a așteptat noaptea un alt autobuz să vină în stație, ca să poată să devalideze călătoria și să nu plătesc suprataxa?
Na, ce pot să spun, probabil că multe orașe în realitate nu sunt cum ți se par prin city-break-uri. Asta pentru data viitoare când înjurăm că Numai în România se putea întâmpla asta.
Multa lume crede probabil ca afara este fix o Romanie fara partile rele. Partile noastre rele lipsesc de multe orice ce-i drept, insa apar parti rele pe care noi nu le avem aici. Si de obicei nu sunt lucruri pe care le observi intr-o vacanta scurta, cum ai zis si tu.
Tarile sunt diferite una de alta si pana la urma alegi compromisul pe care il poti suporta zilnic. Choose your poison, cum s-ar zice 🙂
Dacă ne-am respecta între noi mai mult și am fi ca nație un pic mai cinstiți..ehe, daydreaming 🙂
“It’s not working, can you please get down?” la noi se transforma in “Sa moara mama, nu vezi ca s-a stricat? Handicapatule, prostule care esti prost!” pe un ton agresiv. 🙂
🙂
https://www.youtube.com/watch?v=lK332QsfYRc
#fistworldproblems
In Romania probleme ar fi fost ca gaseai un gandac in mancare sau ti se facea rau. In Romania nici nu aveai problema asta cu autobuzul, ca nu veneam, sau venea la 30 de min, foloseai masina si injurai traficul.
Da, despre transportul în comun am scris. Am văzut însă zilele trecute o idee bună, să facă cartele comune pentru RATB + Metrou. Dar am văzut în propunerea respectivă și o creștere artificială a prețului, pentru că luate separat biletele ar fi fost semnificativ mai ieftine.
Bogdan mi-a luat-o inainte. Fix asta voiam sa zic si eu dupa cei 7 ani petrecuti exclusiv in afara tarii.
Eu n-am iesit asa mult din tara. Anul asta am facut ceva iesiri si parca nu e nimic diferit fata de noi. Culmea, daca analizezi faptul ca sunt zone cu nivel de trai mai ridicat iti dai seama si de faptul ca serviciile sunt mai scumpe, totul e mai scump. Esti agatat si la ei si la noi.
Cat despre oameni… ieri una nu stia sa imi dea rest la 50 de euro…