
Am trecut zilele trecute pe la mall, în drum spre casă. Cât o așteptam pe doamna care făcea cumpărături mă uitam după o mașină care era expusă prin mall, un Ford Ecosport.
Mi-a cam atras atenția pentru că prețul pare mult mai echilibrat decât mă așteptam. Sigur, în primul rând mi-a atras atenția că părea o Fiesta/Focus mai înaltă 🙂
Referitor la preț, era aproximativ 16.000 EUR varianta de bază, dar care avea destule echipări. Cred că acest Ecosport e un Duster killer…
Ce mi-ar plăcea dacă mi-aș lua o mașină nouă este o trapă și senzori de parcare față-spate. Și automată.
Ce m-a surprins însă era faptul că ușile mașinii erau încuiate. Nu reușesc să înțeleg care e diferența dintre a vedea mașina pe stradă sau într-o parcare, versus a o vedea în mall, dacă ușa este închisă.
Am vrut să văd cum e interiorul, cum e confortul la volan, așezarea scaunelor, spațiul din portbagaj și alte cele. Sigur, pentru astea pot trece și pe la reprezentanță, dar nu sunt încă atât de aproape de a schimba mașină, e doar curiozitatea. Asta probabil până când vor binevoi și cei de la ADP să îmi aloce un loc de parcare..
Așadar, de ce ai expune o mașină într-un mall dacă nu o lași cu ușile deschise? Doar pentru prezență?
Imagineaza-ti cum ar ajunge masina aia intr-o saptamana cu usile deschise si nesupravegheata de nimeni? 🙂
Așa e, dar e și așteptarea mea sa fie cineva acolo cu mașina. Nu neapărat să consilieze, dar să fie acolo.
Mno’ d-apăi nu vei vrea să te lase ăștia să-i furi casetofonu’? E risc mare să lași o mașină descuiată în mall