Lefkada – Impresii și păreri

Dacă tot suntem în perioada concediilor și Grecia e în vârf de listă, am zis să îmi pun și eu impresiile din mica vacanță de 5 zile pe care am făcut-o în Lefkada acum 2 ani, fix în luna lui cuptor (iulie).

Mă tot țineam să scriu articolul ăsta în fiecare iarnă, ca pregătire pentru perioada cu decis locurile de a petrece concediul..dar uite că trece timpul.

Noi am ajuns în Lefkada în 2021, într-o perioadă în care cumva era și instabil să planifici vacanțe îndepărtate, iar grecii erau cât de cât relaxați în ceea ce privește pandemia de la vremea aceea.

Lefkada este o insulă în estul Greciei, situată în Marea Ionică. Insula este foarte aproape de Grecia continentală, iar ca să ajungi de exemplu cu mașina pe insulă, o faci printr-un tunel subteran, fără să mai fie nevoie să mergi cu feribotul, cum este cazul altor insule grecești care sunt depărtate de Grecia continentală.

Este puțin la nord față de Kephalonia și Zakynthos și cu câteva zeci de kilometri mai la sud de Corfu. Cum am fost și în Kefalonia, pot să zic cu mâna pe inimă că Lefkada este incomparabil mai frumoasă.

Culori naturale absolut superbe #nofilterneeded

Lefkada a fost primul loc în care am fost și mi s-a părut că peisajele sunt mai frumoase decât cele din pozele de prezentare.

Știi probabil pozele acelea în care culorile sunt supra-saturate ca să pară totul mai luminos decât e și culorii mai vii. Nu e cazul în Lefkada, efectiv în zonele de plajă modul în care se îmbină lumina cu apa mării oferă un colorit spectaculos, care e mai fain decât în orice poză pe care o vezi pe net.

De aceea, mi se pare Lefkada una dintre locurile musai de vizitat din Europa. Este efectiv tot ceea ce ar putea reprezenta hashtagul #nofilterneeded :))

Lefkada, vedere spre Egremni
Lefkada, vedere spre plaja Egremni, vedere de la Cafe Panorama

Cum ajungi în Lefkada?

Varianta cu mașina este cea mai simplă…nu neapărat rapidă

Noi am mers cu mașina. Am făcut traseul București – Sofia – Halkidiki (unde am stat câteva zile) și apoi am mers în sud, spre Lefkada, pe traseul care trece prin Ioanina.

Mai știu persoane care fac traseul București – Lefkada într-o zi, dar mi se pare drumul prea solicitant, mai ales dacă conduce o singură persoană. Sunt totuși 1.000+ kilometri, poți să mai prinzi coadă în vamă, șamd.

La vremea aceea în Bulgaria mai erau zone unde se lucrau, dar cred că au terminat cu lucrările. Cu mici excepții au fost porțiuni cu drumuri mai slabe, mai degrabă erau lucrări. Și e porțiunea asta de intrare în Bulgaria de după Ruse care mie îmi displace foarte mult pentru că sunt arbuștii aceia foarte aproape de drum.
Drumurile, pe autostradă, în Grecia sunt foarte bune și mi s-au părut deosebit de libere. Mai ales drumul de la Salonic spre Lefkada trece prin niște peisaje montane foarte frumoase.

Recomand o oprire în Salonic sau Halkidiki

O oprire în Salonic sau Halkidiki din punctul meu de vedere este recomandată, mai ales pentru plecări din București și din regiune.

Apropo de vamă, dacă la Giurgiu am trecut destul de repede, am stat ceva la granița dintre bulgari și greci. Aici e de înarmat cu răbdare.. dar eram la vremea aceea și în perioada cu pașaportul COVID și se găseau tot felul de neînțelegeri.

Deși e o insulă, accesul rutier este continuu

Partea extrem de bună la Lefkada este că deși e o insulă, proximitatea față de partea continentală este practic imediată. Nu ai nevoie să mergi cu feribotul pentru că există un dig lung care conectează insula care într-un final intră într-un tunel, deci cumva nu mai ai timpul acela de minim 1-2 ore pe care îl aloci traversării cu feribotul.

Cu avionul

Se poate ajunge și cu avionul în Lefkada, există un aeroport chiar în nordul insulei. Aeroportul se numește Preveza-Aktion și ar fi de spus că Wizz Air a început să zboare acolo din București.

În orice caz, pentru a explora Lefkada este nevoie de o mașină, fie proprie, fie închiriată. Plajele și locurile de atracție sunt îndepărtate unele de altele. În plus, este foarte plăcut să conduci pe insulă, în afara localităților traficul este redus iar drumurile pot fi super pitorești.

Unde ne-am cazat?

Cazarea a fost fără complicații deosebite. Ne-am dorit cumva un loc departe de aglomerație, dar cumva aproape de câteva restaurante. Să fie cât mai pitoresc, și, dacă se poate, cu un view mișto. Și am pus și o limită de buget pe care dacă am pune-o probabil astăzi nu am găsi nimic pe insulă în următoarele 2 luni.

Dar la vremea aceea am găsit ceea ce căutam. Aloni Studios & Apartments a fost locul.

Vederea a fost superbă, pe de o parte aveai peisajul montaj, pe de altă parte aveai priveliștea spre mare, unde ocazional vedeai ferry-ul, bărci, dar și un apus absolut spectaculos.
Și terasa aceea, aproape doar pentru tine, era o bucurie și dimineața, dar și seara.

Locația a fost cumva în jumătatea de sud a insulei, dar cumva relativ la distanțe egale de multe locuri de atracție.
Poate cel mai aproape era plaja Egremni, dar pe care nu am vizitat-o, accesul la vremea aceea fiind mai dificil.

Am găsit câteva restaurante foarte mișto în zonă, dar cel mai mult ne-a plăcut la Lefkatas. Era și mâncarea bună dar și priveliștea superbă. Plus la distanță de mers pe jos de cazare. Am fost în 2 sau 3 nopți să luăm cina la ei.

În afară de restaurantul amintit mai sus, am mâncat destul de local, pe la tot felul de fastfood-uri sau restaurante cu specific ceva mai universal. Cum aveam la cazare chicinetă, micul dejun îl luam oricum la cazare.

Ce este de făcut în Lefkada?

Drept vorbind, sunt vreo 3-4 lucruri de făcut în Lefkada: plaje, mâncat, admirat priveliștea și poate chiar și condusul e o placere.
Unii mai merg în Lefkada, mai ales pe plaja Vasilikis, pentru sporturi nautice: windurfing, chestii cu bărci – dar în mod evident așa ceva nu este pentru noi.

Plaje în Lefkada

Porto Katsiki

Porto Katsiki, Lefkada, Grecia

Porto Katsiki sau Paralia Katsiki este de departe cea mai renumită plajă din insula Lefkada. Este cunoscută pentru priveliștea absolut superbă atât de pe faleza coastei cât și de pe plajă în sine. Priveliștea specială este dată de contrastul puternic între apa albastră cristalină și stâncile abrupte de lângă plajă.

Se aglomerează foarte tare la orele prânzului, așadar este recomandat este să veniți dimineața devreme. Noi cred că am ajuns în jurul orei 09:00 și deja era lume pe plajă.

Am stat până aproximativ la 12:00 pentru că se încălzise foarte tare.

Nu există facilități pentru a închiria șezlonguri sau umbrele, așadar este recomandat să veniți voi cu ele. Ar fi bine să veniți și cu apă, iar dacă aveți nevoie de o gustare, tot de pe drum ar fi recomandat să veniți. Asta deși există un fel de livratori de la un restaurant din apropiere, prețurile pentru acele servicii erau destul de mari. Și livratorii aceștia sunt destul de deranjați pentru că sună din niște vuvuzele ca să își facă simțită prezența.

Singurul mod de acces până la plajă pare să fie cu mașina, nu știu de vreo posibilitate de transport local. Drumul este foarte bun, deși sunt niște zone cu inclinații destul de mari. Bun venit în Grecia, cum s-ar spune!

Există parcare, se plătește pe zi. În 2021, când am fost, parcarea a costat 5 euro. Acum înțeleg că se cer 8 euro. M-am uitat peste reviewurile de pe Google la parcare și acum constat că unii spun că parcarea este publică și ar trebui să fie gratuită, dar practic au și ei parcagiii lor. Sincer, a fost ultima mea preocupare atunci să văd care e costul oficial al parcării, având în vedere că disponibilitatea locurilor este redusă având în vedere cererea.

Cafe Panorama – un loc deosebit pe drumul spre sau de la Porto Katsiki

Pe drumul de întoarcere de la Porto Katsiki încercați să opriți la Cafe Panorama. Priveliștea de acolo este absolut senzațională, vorba aceea, îți taie răsuflarea. Prețurile pentru o cafea sau un sandwich nu sunt mari nici ele.

Milos Beach

La Milos Beach ajungi de obicei după un trekking destul de intensiv peste un deal, cu poteci înguste și șerpuite. Când crezi că mai e puțin, realizezi că doar ți s-a părut și mai ai mult drum de parcurs. Durează cel puțin jumătate de oră traseul de la drum și până pe plajă.

Dacă trekkingul nu e pentru tine, din Agios Nikitas pleacă și niște bărci spre plajă.

Nu există parcare, deci toată parcarea se organizează cumva pe lateralul drumului din Agios Nikitas.

Este tot așa, o plajă destul de emblematică pentru Lefkada. Față de Porto Katsiki, unde în principiu mergi să admiri și să faci câteva poze, Milos Beach poate fi chiar o plajă interesantă de stat și pierdut vremea.

Țin minte că am închiriat și șezlong, deci este oarecum o plajă amenajată. Mai vin și unii vânzători cu una alta.
Dar nu este o plajă atât de aglomerată, tocmai datorită accesibilității destul de limitate.
Deși se mai închiriază șezlonguri, ce a fost interesant a fost că nu existau șezlonguri.

Kathisma Beach – Paralia Kathisma

Cred că este cea mai mare și cea mai civilizată plajă din Lefkada. Cel puțin dintre cele în care am fost. Dar asta înseamnă că este și cea mai comercială, plină baruri. Însă câteodată parcă de asta ai nevoie.

Sunt numeroase parcări improvizate ad-hoc, și aici în general plătești cam de la 5 euro pe zi în plus pentru parcarea mașinii. Unele locuri au niște improvizații cu plase de umbrire.

Din păcate aici nu am făcut poze. M-am simțit bine. Am închiriat un șezlong cu umbrelă și cred că am stat și am dormit pe plajă.

Cascada de la Nydri (Dimosari)

Într-una din zile, pentru că voiam să explorăm insula, am optat să mergem la cascada de la Nydri. Waze ne-a băgat pe niște drumuri montane super înguste foarte interesante. Mi-a plăcut să conduc pe acolo.

În altă ordine de idei, cam cădeau pietre pe poteca care ducea la cascadă. Mi s-a părut ușor periculos.

Și deși am ajuns destul de după amiază, mi s-a părut totuși destul de aglomerat.

Cascada de la Nydri este drăguță, dar mi s-a părut mai degrabă un loc de bifat și cam atât. Să fiu sincer, mai mult mi-a plăcut drumul de la cazare până acolo.

Cât să stai în Lefkada?

Acum, dacă ar fi să zic o durată ideală a vacanței în Lefkada… părerea mea e că depinde de ce vrei să faci. Dacă vrei să vizitezi câteva puncte de pe insulă, să îți satisfaci setea de a cunoaște locul, 3-4 zile sunt suficiente.
Dacă însă vrei să o iei mai încet, să faci și explorarea insulei, dar să te și relaxezi, vorbim de măcar 5 zile de stat în Lefkada. Ba chiar cred că se poate combina foarte bine și cu câteva zile în Kefalonia. Timp și buget să fie.

Noi am fost în iulie. A fost destul de cald, dar nu insuportabil.

Concluzie – Păreri și impresii Lefkada

Lefkada este o insulă aparte. Deși am călătorit pe mai multe continente, este primul loc în care frumusețea locului m-a lăsat cu gura căscată. Credeam că pozele postate de alții sunt super editate, dar locația, când am fost eu, avea un colorit absolut spectaculos.

Ne-am simțit foarte bine în Lefkada, am mâncat bine, la vremea aceea prețurile încă nu explodaseră. Nu a fost nici foarte aglomerat, fiind și perioada unor restricții sanitare datorită COVID-ului.

Când ne-am întors am cumpărat câteva lucruri specifice insulei: diverse specialități de miere.

Una peste alta, recomand cu tot dragul o escapadă pe insulă, plajele și priveliștile sunt absolut de neratat. Cea mai importantă chestiune este rezervarea din timp a cazărilor, pentru a prinde cele mai bune locuri la prețuri decente.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*