Intervalul dintre trenuri de pe M4 s-a marit

Statie Metrou Jiului - Pajura - Bucurestii Noi
Statie Metrou Jiului - Pajura - Bucurestii Noi

Aveam o vagă impresie că durata dintre trenuri pe M4 ar fi mai mare de când cu deschiderea statiilor Străulești și Laminorului, dar nu știam că e atât de mult intre trenuri până nu a plecat metroul chiar când ajungeam pe peron.

14 minute pe ceas indica contorul dintre trenuri.

Curios, am dat o vizită pe site-ul Metrorex, dar se pare că au actualizat și acolo la 11-12 minute interval intre trenuri pe M4.

Anterior cred că erau maximum 12 minute.

Un pas înainte, neapărat altul înapoi.

Confirmarea Metrorex și vis-a-vis de când vin lucrurile înapoi la normal:

Cu privire la Magistrala 4 de metrou, vă reamintim că, începând cu data de 28.03.2017, au fost puse în funcţiune pentru publicul călător staţiile Laminorului şi Străuleşti. Ca o alternativă la varianta menţinerii staţiilor închise până la finalizarea tuturor lucrărilor, Metrorex a venit în sprijinul călătorilor deschizând aceste staţii noi.
În cazul unui obiectiv de investiție major, cum este construirea unor staţii de metrou, există mai mulţi furnizori de servicii de proiectare, execuţie lucrări construcţii şi producţie utilaje şi echipamente specifice. Graficele de execuţie a contractelor cu furnizorii sunt dependente între ele de momentul începerii lor, existând suprapuneri sau nu, în funcţie de obiectul, amploarea, detaliile tehnice de proiectare şi durata de execuţie a acestora.
Momentan, până la punerea în funcțiune a Depoului Străulești și a terminalului Park and Ride, circulația trenurilor de metrou se poate face pe Magistrala 4, la interval de minim 11 minute. Având în vedere dotările tehnice existente, circulația trenurilor pe traseul Parc Bazilescu – 1Mai – Parc Bazilescu se face alternativ pe cele două fire de circulație, fapt ce nu permite un interval de circulație mai mic.
Afişarea informaţiilor pe linia de metrou Magistrala 4. Racord 2. Secţiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Lac Străuleşti este asigurată de către Sistemul de Informare Dinamică a Călătorilor prin prelucrarea informaţiilor preluate de la Sistemul de Siguranţă şi Automatizare a Traficului. Acest sistem va fi funcțional odată cu punerea în funcțiune a Depoului Străulești și a terminalului Park and Ride.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*