Încă îmi răsună în cap replica asta

Ieșisem într-una din serile trecute la alergat prin Herăstrău. La un moment dat, în zona teraselor de pe lângă Șoseaua Nordului, știți, se îngustează trotuarul și mai sunt și terasele și barmanii care fac ture.

Era aglomerat, oamenii se așteptau unii pe alții să treacă. Tot caut moduri prin care să fac o tură de Herăstrău fără să trec prin zona aceea ultra aglomerată, dar nu prea găsesc variante. Pe Șoseaua Nordului îmi fac traseul prea lung.

La un moment când vin din spate doi bicicliști sunând agresiv din sonerie pentru a se da lumea. Doar că nu aveai unde să te dai și evident se crează un dop de oameni, în care bicicliștii erau cei mai iritați și grăbiți.
Și știți cum sunt, nu mă pot abține și îi spun unuia care se uita urât la grupul de oameni:
– Vezi că nu prea e pistă de biciclete aici, nu ar trebui să vii pe aici așa.
– Dacă nu mi-a făcut primăria piste de biclete, vin și eu pe unde pot.

Încă îmi răsună în cap replica asta la care am rămas prost și nu am putut răspunde deloc inteligent.. Motivul pentru care omul mergea cu viteză pe bicicletă pe trotuar și suna agresiv din sonerie ca lumea să se dea la o parte este pentru că nu i-a făcut primăria piste de biciclete.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*