
Săptămâna trecută am venit din nou dinspre Râmnicu Vâlcea spre Piteși pe traseul „ajustat” prin Curtea de Argeș, datorită lucrărilor de pe DN7, din zona Dedulești. Drumul nu este nici pe departe bun, dar măcar se circulă și nu se stă și nu mă enervez văzând cum varii deștepți fentează semafoarele de la lucrări.
Am trecut oricum de câteva ori pe acolo deja, așadar știam oarecum în ce mă bag.
În fine, de data aceasta am pornit la drum ceva mai repede, așadar la trecerea prin Curtea de Argeș am zis să facem o vizită și pe la faimoasa Mânăstire a Meșterului Manole.
Locul este foarte frumos iar biserica este foarte bine întreținută pentru o clădire construită la începutul anilor 1500.
Nu se plătește intrare iar accesul este foarte liber. Cam de prost gust să existe la intrarea în biserică un afiș cu taxa foto 10 lei, de aceea nu am făcut poze în interior.
A plouat ușor înainte să ajungem, dar mă îndoiesc că ar fi în general foarte aglomerat. Am parcat chiar în fața curții mânăstirii, nu mă așteptam să găsesc loc atât de în față.
Este un complex format dintr-un fel de mausoleu la intrare unde sunt înmormântați regii Carol al II-lea și Mihai, în mânăstirea principală fiind înmormantați Carol I și Ferdinand.
Povestea bisericii este foarte frumoasă, arhitectura este deosebită, chiar cred că e păcat ca dacă sunteți prin preajmă să nu o vizitați. Chiar e foarte frumoasă arhitectura pentru o biserică de pe la noi din secolul al XVI-lea.
Pe la intrare și prin complex sunt magazine, dar în general cu obiecte bisericești.
2 euro nu e mult pentru așa ceva. Ultima dată am fost acolo acum 7-8 ani. E singura chestie mișto din zonă. 🙂