Sa ignoram. Totul.

În ultima vreme observ tot mai mulți cerșetori în stațiile de metrou. Dacă până acum i-am tot văzut pe lângă gurile de intrare, o dată cu venirea frigului probabil aceștia au migrat spre zone mai călduroase. Este ciudat cum aceștia ajung să intre, de vreme ce la fiecare intrare există cel puțin un agent de pază, în majoritatea vagoanelor din nou câte un paznic și pe peroane, în mod normal, ar trebui să fie agenți de pază.

Trist însă este faptul că există cerșetori profesioniști(poate țineți minte articolul cu copii ținuți în brațe de cerșetori dorm – șters între timp, nu era o poveste reală sau era o poveste importată) și cerșetori de nevoie. Aceștia din urmă sunt de regulă mai îngrijiți, cu haine curate. Și aceștia sunt în realitate problema.

Foarte rar dau ceva cerșetorilor, deși am mai intrat în vorbă cu câțiva dintre ei și am aflat problemele lor. De exemplu, undeva în Timișoara pe lângă Mol-ul de pe Aradului vara trecută își făceau veacul niște cerșetori care plimbau o fată oarbă după ei. Stăteau sub indicatoarele cu Nu oferiți bani cerșetorilor.

646x404

Sursa pozei.

Povestea lor era deosebit de interesantă(nu intru în detalii), însă problema lor principală era că nu găseau nimic să muncească, nu le ofereau locuri de muncă pentru că erau țigani și pentru că mereu trebuiau să meargă cu fata oarbă după ei (nu aveau unde să doarmă, trăiau pe străzi, mai dormeau câte o noapte și se spălau, pe rând în ceva centru de noapte). Varianta lor era să cerșească împreună, ca să rămână împreună.
I-am întrebat dacă au încercat să primească vreun ajutor social, orice fel de ajutor de la stat – îmi povesteau că au încercat însă nu au reușit. Nu am înțeles de ce. Oamenii își purtau unul altuia de grijă, trăiau viața așa cum le-a fost oferită. Pe lângă mâncare își mai cumpărau câte o sticlă de cola și niște țigări. Alcool tare nu consumă, doar bere.
Îmi spuneau că într-o zi bună câștigă cam 100 lei, însă mai dă câteodată norocul peste ei când dintr-o mașină cu numere străine le mai oferă cineva câte o bancnotă de 20 sau chiar 50 euro. Ei spuneau că se pot primi mai mulți bani în centru, însă locurile sunt ocupate.

Duminică, în metrou am rămas din nou.. surprins. Un om cu un handicap locomotor se plimba de mână cu o fetiță de până în 10 ani și cerșeau. Oameni curați, îngrijiți. Acceptau faptul că nimeni din vagon nu le-a oferit nimic, că toată lumea îi ignora. Ba chiar, fetița zâmbea când au coborât din vagon să urce în următorul. Mi-a părut rău că i-am ignorat, așa cum mi-a părut rău ieri în fața magazinului Unirea că nu am oferit măcar un leu unui om care cânta la harpă (săracele sale degete!).

Că vorbeam de cerșetori profesioniști și cerșetori de nevoie. Nu înțeleg cum aceștia din urmă nu reușesc să primească un ajutor social, de orice fel. Majoritatea suferă de câte un handicap fizic sever, de ce nu reușesc să obțină un ajutor? Există pensii pentru handicapați, pensii pentru cazuri de boală. Există atâtea ONG-uri care oficial se ocupă de oamenii nevoiași. Plătim atâtea taxe, una dintre ele parcă este contribuția pentru asigurări sociale. De ce avem astfel de cazuri și de ce toți cerșetorii sunt puși la zid (vezi imaginea de mai sus) și primim îndemnuri spre ai ignora de la stațiile de sunet de la metrou? Îmi este greu să înțeleg.

Sunt cam 9 luni de când m-am mutat în București pe de altă parte. Oamenii ignoră absolut tot ce nu îi afectează direct. Și nu e vorba de cerșetori doar, oamenii ignoră relațiile umane și totul este accelerat spre satisfacerea binelui personal, trecând peste orice.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*