
Am stat luni de zile cu urechile pe orice se auzea despre programul de finanțare cu fotovoltaice.
Am făcut exact ce a scris în ghidul de finanțare. Ghid de finanțare publicat la început de mai, cu start de program la mijloc de mai.
Am mers din timp util la primărie după hârtii, mi-am schimbat mai repede decât aveam în plan domiciliul.
Și m-am împiedicat de o hârtie: certificatul fiscal de la ANAF. Cerere depusă în 9.05, nu a fost emis până în 19.05 deși termenul legal de eliberare era de 3 zile lucrătoare. Ce să zic, ca la noi..
Greșeala mea însă că am ascultat recomandările oficiale și am cerut hârtia prin „Spațiul Privat Virtual”, că „ne-am digitalizat”.
Și felicitări AFM că practic au pus oamenii pe drumuri deși aveau informația despre cine are și cine nu are datorii la stat.
Ce pot să zic, ne-am umplut de hârtii până a crăpat totul.
Am rămas cu un gust amar.
Iar la ANAF Sector 1 telefoanele sunt inutile: nu răspunde nimeni. Am sunat aproape toată ziua, niciun răspuns, la niciun telefon pentru persoane fizice.
Am aplicat la program cu o altă fițuică emisă automat în Spațiul Privat Virtual din site-ul ANAF, dar sunt foarte sceptic că va fi acceptat acel document – deși cum scriam aici – certifică exact același lucru, doar că într-un format ușor diferit.

Partea bună e că aplicația de depunere a dosarului a funcționat absolut impecabil.
În rest, fondurile s-au epuizat în 9 minute pentru București-Ilfov.

La ce ora a fost disponibila aplicatia?
10:00 în prima zi