Foliile de telefon din hidrogel nu se repară singure

Mi-am cumpărat ultimul telefon la început de 2018, un OnePlus 5T. Așadar folosesc același telefon de mai bine de 25 luni. Ușor-ușor are șansele de a deveni cel mai longegiv telefon al meu. Am scris despre el aici, apoi am convins-o și pe Ralu să treacă pe One Plus, deși la ea camera cam face figuri. O să revin pe acest subiect.

Cochetez de mult cu ideea de a schimba telefonul, dar pur și simplu nu găsesc un motiv pentru care să o fac.

Telefonul are o viteză în continuare bună, camera este decentă (chiar dacă pare că particule de praf au mai intrat șa senzor) și în rest nu îi găsesc niciun cusur.

Cred că atunci când voi schimba telefonul, voi schimba mai degrabă sistemul de operare spre iOS, mai mult pentru a fragmenta datele personale.

Ei bine, telefonul a venit „din fabrică” cu o husă de telefon (pe care în continuare o folosesc) și a avut gata montată folia. Folia aceea m-a ținut vreun an și jumătate, după care am schimbat-o cu o folie oarecare luat-o de pe AliExpress. Mi-am dat seama că nu este o folie standard, pentru că era una cu o textură ceva mai flexibilă.

Ei zic că este ceva cu autoreparație, dar în fapt când zgârietura e mare nu are nicio șansă de reparare.

Folia s-a montat foarte ușor, dar din păcate după 6 luni mă văd nevoit să o schimb din nou.

Motivul este că spre deosebire de foliile de telefon care sunt făcute dintr-un plastic mai dur, acestea se zgârie relativ ușor și tind să se ciobească. Efectiv s-a zgâriat grosolan într-un colț de unghie ruptă ultima dată.

Toată lumea care vinde aceste folii din hidrogel spun povestea aceea cu autoreparația. O fi o mică autoreparație acolo, dar când folia se zgârie de la un colț de unghie înseamnă că practic se egalizează beneficiul acela.

Și ce e cel mai ciudat e că are o textură de asta de zici că s-a consumat singură.

În primă fază am comandat din nou o folie de asta hidrogelă, dar de la alt furnizor față de cel la care am comandat inițial, pentru că în fond am găsit pe Aliexpress la 2$ cu freeshipping două bucăți, deci economic să zicem că ar suporta înlocuire la nevoie, dar mă mai uit și după o folie ceva mai solidă.

Ca o concluzie, e un fel de primești ceea ce plătești, așadar nu vă faceți cine știe ce iluzii pentur aceste folii de telefon.

Nu înțeleg cum de pe AliExpress iei aceste folii la costuri de gen 1$ pe bucată, iar la noi în țară costul e atât de ridicat. OK, China subvenționează masiv costul poștal, dar chiar și așa.

Înțeleg că în România avem și acele folii premium mai scumpe, dar când cea mai ieftină folie este de 10 ori mai scumpă decât varianta din China..csf, aștepți 1-2 luni pentru livrare.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*