Am deja vreo 15 curse ca pasager cu Uber. Inițial am fost destul de circumspect cu privire la succesul Uber mai ales având în vedere că la momentul lansării nu prea aveai șanse să prinzi mașini libere, cel puțin nu în cartierul meu mărginaș din București. În continuare îmi displace nerecunoașterea faptului că oricum ai da-o, Uber nu este perceput de clienți drept un serviciu de ridesharing ci efectiv un înlocuitor de taxi. Dar se descurcă ei, legislația ar trebui adaptată până la urmă astfel încât clientul să poată alege cele mai bun servicii, iar astăzi Uber oferă un plus, grație unei comunități civilizate de șoferi și mașini bine întreținute.
Uber nu este mai ieftin ca taxi-ul
Uber comparat cu taxi-urile nu este mai ieftin, deși prețul pe kilometru este tot standardul de 1.39 lei/km. Dincolo de asta, ești taxat pentru fiecare minut de cursă, iar la ore de vârf dacă la o anumită cursă pe taxi plăteam 15 lei, pe Uber am dat 21 lei, din care 9 lei tarif de timp. Iarăși, spre muncă, dacă merg cu taxi-ul plătesc cam 15-16 lei, Uber întotdeauna a fost 19 lei. Dar măcar nu trebuie să las bacșiș și să văd privirea de nemulțumire a taximetristului că nu îi las până la 20.
Tot în ore de vârf, poți avea șansa ca prețurile pentru Uber să se multiplice, am fost inițial șocat când am văzut un preț pentru cursă mai mare cu 1.5 dar s-a întâmplat în București, în timpul concertului lui Robbie Williams ca prețurile să crească dinamic cu 3x. Și acest multiplicator nu este maximul.
Serviciile sunt așa cum te-ai aștepta
Totuși, aleg Uber de cele mai multe ori pentru că nu trebuie să explic taximetristului ruta preferată sau nu stau ascultând conversațiile telefonice infinite ale taximetriștilor – care uneori comunică despre clienții actuali, mașina nu este îmbâcsită de miros de țigară și mereu mașinile Uber aveau aer condiționat.
Am întâlnit și vreo doi foști taximetriști pe Uber. Din păcate, deși le-am dat 5 stele naturalețea prestării serviciilor nu s-a comparat cu oamenii care păreau să facă Uber din plăcere, ca un extra hobby. Mi-ar plăcea ca și în Uber pasagerii să aplice cu strictețe o sinceritate pe ratingurile date, să nu se considere by default 5 stele și eu să fiu ciudatul care dă 3 sau 4 stele pentru ceva obișnuit.
Majoritatea mașinilor cu care am fost pe Uber au fost extrem de curate, am rămas șocat când am prins și un BMW seria 3, aparent băiatul cu guma, de care s-a mai scris, era tare mândru de articol.
Din cele 15 experiențe cu Uber, doar una a fost relativ neplăcută, șoferul părea că nu cunoaște Bucureștiul (mergea extrem de încet și mereu cu ochii în GPS, a ajuns la comandă cred la 20 minute, deși estimarea era de 8), nici nu avea număr de București și pe lângă asta nu a oprit cursa la destinație ci vreo 2-3 minute mai încolo, după ce l-am sunat. Cine știe, oi fi fost și primul client… În rest experiențe foarte OK, am mers inclusiv la aeroport cu ei, partea nasoală la aeroport este că nu pot intra mașinile în zona taxi – ceea ce e normal.
Am auzit, printre altele, că șoferii Uber nu au voie să vorbească la telefon în timpul cursei și de asemenea trebuie ca în zilele călduroase să aibă în dotarea mașinii și apă pentru clienți.
Plata cu cardul, automată
Mi s-a întâmplat de multe ori ca la taxi șoferul să strâmbe din nas atunci când la o cursă de 15 lei lăsam doar 2 lei bacșiș. Sau când aveam 20 lei, să spună..aaa, băiatu – păi nu am rest. Cu Uber e ceva mai simplu, pentru că la crearea contului deja îți dai datele cardului și sistemul automat debitează contravaloarea cursei. Ca să fie și mai simplu, poți să estimezi cam cât te-ar duce cursa încă dinainte să dai comanda. Din ce am văzut este destul de aproximativ și dă o valoare ceva mai mare decât ar fi.
În momentul de față Uber este disponibil în mai bine de 60 țări cu o gamă variată de servicii. Avem UberX, serviciul așa numit de ridesharing, oferit în București și probabil cel mai popular, Uber Taxi, Uber SUV și Uber Lux.
Dacă nu aveți cont de Uber vă puteți înregistra aici. Dacă vă înregistrați pe link-ul meu din acest articol vom primi amândoi un credit de 20 lei.
Dacă ați călătorit deja cu Uber, aștept părerile voastre mai jos, în secțiunea de comentarii 😉
Lasă un răspuns