Eroare la editorul vizual WordPress și rezolvarea banală

Weekendul trecut mi-am pierdut vreo jumătate de zi pentru o eroare banală. Dintr-un motiv pe care nu l-am descoperit, editorul vizual din WordPress pur și simplu a dispărut.

M-am îndreptat inițial spre o căutare pe DuckDuckGo, apoi când lucrurile au devenit serioase am trecut pe Google. Sfaturile au fost cam aceleași, iar prin numărul de articole pe tema aceasta pare că eroarea este una destul de comună.

Ei bine, până să ajung la un rezultate care spune banalitatea rezolvării, am trecut prin toate: actualizat WordPress, actualizat tema, adăugat în codul din wp-config niște lucruri, activat/dezactivat fiecare plugin în parte, șters pluginuri nefolosite, șamd.

Ce să mai, jumătate de zi. Când să mă enervez complet că făcusem atâtea și fără succes ajung și la probabil al 20-lea rezultat din Google.

Îmi spunea că fiecare utilizator are un profil propriu în WordPress, acolo unde se ține și o opțiune de dezactivare editor vizual. Nu era bifată dezactivarea editorului vizual, dar printr-un on/off am reușit să îl repornesc.

Nu zic, într-un final m-a ajutat că am mai actualizat tema și wordpress-ul, dar aveam mai degrabă chef de scris decât de bibilit.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!



2 Comments on Eroare la editorul vizual WordPress și rezolvarea banală

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*