Doar o treime din ambalaje s-au returnat în sistemul Returo în prima jumătate a anului

Eram curios de care este rata de returnare a ambalajelor pentru care se aplică taxa de reciclare și am observat că cei de la Returo publică niște raportări lunare pe site-ul propriu.

Se pare că până la finalul lunii iunie, doar aproximativ o treime dintre ambajale au fost returnate. Practic vorbim de 33.25% pentru plastic, 29.50% pentru metal și 28.14% pentru sticlă.

La nivelul lunii iunie procentele sunt ceva mai mari și în medie sunt cam la 50%, dar în sistem intră și ambalajele returnate pentru achiziții din luni anterioare.

Mă așteptam să fie procentele mai mari. Sigur, vorbim și de faptul în raportare intră și produse care încă sunt pe rafturile magazinelor, dar cum sistemul a intrat în vigoare de ceva timp, cred că va fi o provocare creșterea ratei de retur a ambalajelor reciclabile. O medie de 50% e prea mică.

În altă ordine de idei, port de câteva zile în portbagaj o pungă cu ambalaje. Pur și simplu în ultimele dăți de fiecare dată când mergeam la reciclat, automatul era ocupat de ceea ce deja par a fi profesioniști în colectare.
Partea pozitivă e că situația pe care o scriam în aprilie, cu automate care refuză preluarea unor produse, deși au eticheta de garanție pe ea, nu am mai întâlnit-o.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

2 comentarii

  1. Eu incerc sa pun filtre de apa si sa scap usor, usor de… necaz. Sa fie cat mai putine. In rest, am dat la lume sticlele, doar sa scap sa nu ma mai duc eu.

    • Eu am trecut la un dozator de apă și folosesc bidoane returnabile de 19 litri.
      Dar tot mai avem PET-uri, apa pentru pitică, apă carbogazoasă, mai un suc, mai o doză de ceva. Se adună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*