Se întâmplă să scriu pe blog de vreo 10 ani, dar în ultimii vreo 5 ani nu am mai stat să analizez blogul din perspectiva rapoartelor din Google Analytics ci mai degrabă din perspectiva oamenilor pe care îi întâlnesc.
Și chiar dacă nu mai am vreun obiectiv anume cu blogul, nu pot uita că în ultimii 10 ani mi-a marcat blogul profund pornirea profesională iar în ultimii ani a fost o punte de comunicare nu doar cu alții, ci și cu mine. Faptul că am început să scriu pe blogul acesta acum 10 ani (deși începusem acum vreo 13-14 ani să am o formă de blog) este una dintre deciziile foarte bune pe care le-am luat. Râd cu lacrimi de primele articole sau mi-e jenă de ele, le salvez local, le șterg și cred că actualele articole rămase publicate sunt cele mai bune pe care le-aș putea scrie.
Schimbarea de perspectivă s-a întâmplat acum câțiva ani, când am aflat că tatăl meu îmi citea constant blogul și punea întrebări pe seama subiectelor de le scriam la vremea aceea. Atunci am început să mai ies din zona profesională și să intru ceva mai mult în zona experiențelor personale. Între timp tatăl meu a căpătat o formă agresivă de glaucom și discuțiile pe marginea subiectelor personale cu el au devenit inexistente. Așa că o perioadă nu știam dacă să continui..
Nu am renunțat să scriu, deși nu aveam nici constanță și nici nu părea să am o audiență fidelă.
Între timp mi-am dat seama că tocmai prietenii mai apropiați te citesc mai puțin, iar cei mai depărtați sunt mai curioși. Probabil e valabil peste tot.
În ultimele luni, aflu de la varii persoane mai puțin apropiate că mi-au citit aici aventurile de prin Danemarca. Nici nu trebuie să le mai povestesc cum a fost, când am plecat și când m-am întors sau piedicile pe care le-am întâlnit pe acolo.
Cred că va trebui să continui seria de experiențe de pe vremea când am fost expat, dar pe multe dintre cele nescrise le-aș povesti mai degrabă la vreo bere cu prietenii.
Tot săptămânile astea aflu că există oameni care mi-au citit ultimele articole despre online, despre modele de atribuire și cum piața se raportează la niște convenții luându-le drept un sfânt graal și dezamăgirea oamenilor din online că da mă, dar trebuia să scrii de astea acum un an-doi. Trebuia să scrii tu, X și Y și să vă aliați, că așa că scrie unul răzleț nu se întâmplă nimic.
Nu pot însă să scriu cât de multe aș vrea despre digital marketing, din varii motive. În principiu pentru că nu merită, nu este citit și oamenii se așteaptă să le schimb viața profesională cu un singur articol.
Ce am încercat săptămânile acestea este să am frecvență. Deși știu că oamenii care mă cunosc nu mă citesc zilnic, poate nici săptămânal, mi-am dat seama că singurul mod prin care aș putea avea o oarecare prezență pe blog este să scriu constant. Iar constatul acela încep să îl reglez cu o cadență la 1-2 zile.
Iar răspunsul la ce de ce scriu este că îmi place. Mă bucur când reușesc să informez pe cineva, când opinia mea contribuie la o concluzie sau când cineva rezonează sau se inspiră din ideile mele.
Mi-aș fi dorit să încep și un podcast, dar din păcate timpul este limitat iar perioada aceasta doar de lucruri noi nu aș vrea să mă mai apuc.
S-a intamplat sa ma intalnesc cu fostii colegi de liceu care imi citeau aberatiile de pe blog si „stiau” ce am mai facut in ultimii ani. In plus, eram pe punctul de a renunta la a scrie zilnic pe blog, dar Ionut m-a facut sa inteleg ca e ok sa ai o rutina, chiar daca nu poti avea acelasi nivel al discutiilor de fiecare data.
Eu te citesc. Poate daca nu-mi venea e-mail cu noile articole publicate, nu te citeam constant, viata este o continua alergatura (azi am „mancat” doar doua cafele si un hot dog cumparat de la un chiosc).
Si cand te gandesti ca notificarea aceea cu articolele noi am pus-o prin vreo 2012-2013, cand inca mai exista Feedburner si aveai optiunea de a le trimite pe email. Buna idee oricum, cred ca o sa mut trimiterile de mailuri cu ultimele articole pe Mailchimp.
La mine familia nu citește aproape deloc ceea ce scriu, decât în cazuri excepționale. Din prietenii apropiați foarte puțini citesc, iar de lăsat feedback nici nu se poate pune vorba. Singurii care oferă feedback sunt straini, oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată în persoană.
În altă ordine de idei, curând am avut un episod dinăsta cu doi băieți care voiau să-și facă mină de cryptomonede și ma tot agasau pe Facebook cu întrebări. E vorba de băieți pe care i-aș putea numi familie acum dată fiind legătura de rudenie. Cum am documentat pe Zona Tehnică experiența mea cu mina, cel puțin atât cât mi-a permis timpul, le-am dat linkul să citească acolo ce și cum.
Crezi că s-au sinchisit să citească? Au continuat să mă întrebe pe Facebook și eu am continuat să evit să le răspund concret pentru că e mult prea deranjantă ignoranța lor…
Hey Claudiu,
Quite an interesting blog. I also have one carlosmonteiro.dk
As a Brazilian in Denmark, I believe I’m quite familiar with the obstacles you faced here.
Living in Denmark isn’t easy at all especially for us of Latin Culture.
Amazing that you have been blogging constantly for so long. I’ve been blogging on and off.
I find it videos easier to produce though.
Would be delighted to speak with you about your challenges when you lived in Denmark and exchange experiences. I’m often in Bucharest
I’m actually based in Odense and we are launching a podcast. Interestingly enough most of the episodes I’ve recorded are with some very interesting Romanian pro’s in the digital commerce space.
It is inspiring to browse your blog and learn from your experiences. Google translate makes a big favor as well.
If I had to pick your brain on one subject to start off a conversation about digital and culture, I’d like to start asking you what is/are the main differences when working in Marketing for a Danish international pure player vs working for a large Romanian company ( as you do now)
I’ll be in Bucharest for Gpec, let me know if you are around so we can connect in person.
Best ,
Carlos