A dat un pic de zăpadă

A dat un pic lapovița prin Copenhaga și nu pot sa nu ma gândesc la vestita zicala cu „iarna nu-i ca vara”.

Sunt blocat într-un tren undeva între aeroport și oraș, iar conductorul anunță la fiecare doua minute că își cere scuze și ca nu știe cât mai durează, niște semnale de pe liniile de cale ferată s-ar fi stricat.

Nu e ceva neobișnuit ca trenurile, mai ales cele intraurbane, sa aibă probleme. Oamenii nu prea se revoltă, își văd de existența zilnică.

Ajungem într-un final într-o stație și conductorul ne recomandă să coborâm mai bine și să luăm metroul spre oraș. Coboară trei sferturi din tren. Nu e însă metrou în direcția în care merg eu și nu am chef sa mai iau și un autobuz.

Imediat ne punem în mișcare, doar să ne oprim din nou.

Brusc mă întreb dacă o să primesc automat suprataxa pe călătorie pentru că nu am dat check-out pe cartela.

Rămân fără net pe cartela locală și încarc cartela prepay online. Aștept ce aștept, au trecut deja 20 minute și reîncărcarea nu s-a procesat. Aflu peste câteva ore printr-o notificare pe site că de fapt nu merge reîncărcarea prin Safari, dar tranzacția în bancă e activă. Wow, o fi greu să dai eroare înainte de plată. Asta e, mai reîncarc o dată – cu speranța că voi recupera banii inițial plătiți pe reîncărcarea eșuată.
Mă gândesc în .ro ce scandal ar face utilizatorii pentru astfel de neglijențe.

Mare noroc însă cu Roamingul UE pe care operatorii români luptă din răsputeri să îl scoată dintre beneficii prin tot felul de bonusuri.

Ajung în cele din urmă la gara centrală. Frână bruscă, verde la deschisul ușilor.

Autobuzul care circulă din 10 în 10 minute vine peste vreo 15 minute.

Intarzieri trenuri autobuze

Mă gândesc ce fac cei care sunt în trenul spre aeroport care are întârziere de mai bine de o oră.

Deja mi-e dor de jungla de acasă. Măcar acasă pot să mă plâng.

Ceea ce mă întoarce la ideea că…dacă în țară oamenii ar fi un pic, dar numai un pic mai cinstiți și ne-am respecta măcar un pic între noi – radical diferită ar fi situația.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

3 comentarii

  1. Mai ai entuziasmul de la inceput in ceea ce priveste Copenhaga?Eu cred ca nu!Am avut si noi experietentele noastre pe aici care ne-au convins din zi in zi ca romanii nu stiu sa-si aprecieze tara,si nu-si dau seama ca problemele apar efectiv in orice societate.Te salut

    • Ar fi un răspuns prea complex dacă ar fi să mă gândesc la entuziasm. Fiecare loc are avantajele și dezavantajele sale, așadar nu mă grăbesc să trag astfel de concluzii. Dar, ce am învățat, este că în mod cert anumite lucruri nu se întâmplă doar în România. Este doar modul în care alegem noi să reacționăm la anumite lucruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*