Fără doar și poate ING este de departe soluția cea mai bună pentru banking în România, pentru cei mai prieteni cu tehnologia. HomeBank-ul este simplu, rapid, plățile cu telefonul nou introduse sunt un addon nice. Pentru alte probleme precum cursul valutar extern, noroc cu Revolut.
Ei, și cum oricine care încearcă să mai inoveze, o mai dă rău de tot de gard câteodată. Nu e prima dată, am pățit-o și eu în primul city-break când am plecat în afară și m-am lovit că nu puteam plăti cumpărăturile cu cardul și nu înțelegeam ce se întâmplă. Era acum vreo 7 ani. Am cont la ING de când mă știu.
Toate micile lor scăpări m-au făcut să rămân client(avantajele sunt mai multe decât la alte bănci), dar cu oarece rezerve, contul de salariu fiind la Unicredit, de acolo transferând lunar cât e necesar. Iar pentru plăți externe sau pe net, Revolut. Și nu, nu poți trăi în România fără o rezervă de cash pentru necesități imediate.
Cea mai recentă nefăcută de la ING s-a întâmplat ieri. Practic, cei care au făcut plăți în ultimele 3 zile s-au trezit cu tranzacțiile dublate. S-a detaliat bine pe Gadget.ro eroarea. Genul de eroare banală care te face fără bani în cont.
Acum, pe seară, la ora la care scriu articolul, tranzacțiile dublate au fost creditate înapoi în contul utilizatorilor.
Ce m-a frapat însă a fost lipsa de comunicare proactivă ING. Ore bune de la eroare ei răspundeau la mesaje pe rețelele sociale, dar nu au pus ceva proactiv. S-au ascuns în spatele unei pagini denumite „starea serviciilor” de pe site. De la alții am înțeles că nici call-centerul nu răspundea. Ei, să fi avut nevoie de bani pentru o plată urgentă.. presa însă a preluat subiectul.
După câteva ore s-a postat ceva pe pagina de Facebook ING. Nu știu ce se așteptau, să repare mai repede?
Plus că eroarea a mai fost…
Ei, a fost o introducere lungă.
Imaginați-vă dacă genul acesta de eroare s-ar fi întâmplat la Revolut.
Ăștia nu sunt aceiași care și-au „aruncat în aer” serverele în urmă cu un an sau doi?