Cultura bacșișului din SUA mi se pare toxică

Citeam pe Reddit despre cum americanii au început să prindă boală pe europenii care îi vizitează pentru că nu înțeleg că în Statele Unite ale Americii se așteaptă ospătarii și barmanii la un bacșiș mult mai consistent decât cei maxim 10-15% care se întâlnesc prin țările din Europa.

Și este un subiect care merită discutat și înțeles de unde se trage.

În România bacșișul mediu din ce îmi spuneau ospătarii este cam spre 10-12%. În Europa de Vest din ce am observat se practică mai degrabă rotunjirea notei decât un bacșiș generos.

În orice caz, mi se pare foarte elegantă soluția din România de acum cu bacșișul care se poate include pe notă și plăti și cu cardul. Toată lumea e fericită, inclusiv Statul Român! 🙂

Așteptările în SUA sunt ca bacșișul să fie în jur de 20%

Am fost în SUA de 3 ori și dacă de două ori am fost în deplasări în interes de serviciu și doar minimal am avut grija bacșișului, la a treia vizită m-am documentat ceva, pentru că știam că e un subiect mai sensibil.

În SUA la restaurante așteptările de bacșiș sunt pe la 20%. Uneori chiar mai mult dacă servirea a fost excepțională.

Nu se întâmplă nimic dacă lași între 15-20%, dar dacă lași un bacșiș „european” sub 15% ospătarii nu înțeleg de ce și pot să te întrebe în stilul lor caracteristic dacă a fost totul în regulă, rămânând nedumeriți.

În video-ul de mai jos un fost ospătar spune că în medie făcea cam 19%, dar din acel „tips” dădea mai departe vreo 30% și către barmani, bucătari, debarasatori șamd deși în unele state încă este ilegal să primească tips cei din „back of the house”. Complicat și diferit în funcție de stat pentru că în unele state bucătarii sunt plătiți de 10 ori mai mult decât ospătarii.

Urmăream un fir de discuție pe acest subiect și am înțeles că ospătarii americani chiar vin la client și le spun că bacșișul este prea mic.
Asta pentru că sunt state în America unde ospătarii sunt plătiți sub salariul minim (care oricum este foarte mic) sau chiar fără salariu și depind 100% în job de bacșișurile realizate.

Asta explică și de ce uneori ți se par angajații din restaurant exagerat de politicoși și zâmbăreți. Mi s-a părut de fiecare dată extrem de falsă experiența. Înțeleg politețea, dar nu e cazul să exagerăm.

De ce spun că mi se pare toxică cultura asta a bacșișului mare din SUA?? Pentru că nu există nicio lege care să spună că trebuie să lași un bacșiș de o anume valoare. Și asta poate deschide și calea spre a nu lăsa deloc bacșiș. Adică așteptarea este chiar dacă nu ai fost mulțumit de ce și cum ai primit, un bacșiș minim tot este așteptat.

Adică angajații sunt super prost plătiți exact pe considerentul că sunt „tipped-workers”. Și asta mi se pare cel mai toxic lucru. Tips-ul nu este obligatoriu nicăieri, de ce ai considera un ospătar atât de jos?

Și în cele din urmă, la final, tot clientul decide cât și dacă lasă bacșiș.

Ar trebui toată lumea plătită de angajator (restaurant) în cazul ăsta la valoarea muncii. Iar tips-ul să fie așa cum e în Europa, în jur de 10%.

Bacșișul este așteptat peste tot

Iar treaba asta cu bacșișul este așteptată de toată lumea, de la șoferul de taxi la femeia de serviciu din hotel care schimbă așternuturile.

A fost amuzant că la o deplasare uitasem în camera de hotel un voucher valoric pe pat la un restaurant din hotel, iar la întoarcerea în cameră nu mai găseam voucherul. Așa am aflat că pentru a lăsa bacșiș personalului de la hotel care schimbă așternuturile, lași bani pe pat.

Aș fi curios să îmi lăsați în comentarii părerea voastră despre treaba asta cu bacșișul în România, Europa sau așteptările generale din SUA.

Uite un video foarte interesant:

Articole despre SUA:

Articole despre bacșiș:

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*