
Am dat de o discuție interesantă pe grupul de Comerț Electronic de pe Facebook, cu multe răspunsuri interesante, atât din perspectiva magazinelor, cât și a specialiștilor sau agențiilor.
Răspunsul pe care îl știu la această întrebare este că, de ceva ani, un specialist performance marketing (PPC) este plătit bine spre foarte bine, mai ales de când a tot crescut piața de ecommerce.
Pandemia chiar a accelerat penuria aceasta de specialiști PPC și performance marketing experimentați, pentru că cine îi are, ține bine de ei.
Spre deosebire de un specialist SEO sau social media, aici lucrurile sunt un pic mai clare, iar evaluarea poate fi mai obiectivă.
Iar o dată cu creșterea rezultatelor pe Facebook Ads și creșterea complexității promovării plătite în Google, e nevoie de specialiști care să facă lucrurile să se îmtâmple un pic repede decât pe viteza lăsăm la voia întâmplării.
Salariile pentru un junior încep de la cel puțin 3.000 lei
UPDATE: Am actualizat valorile la 2023.
Așa cum spuneam și eu într-un comentariu la acel thread, în ultimii ani nu am auzit în niciun caz ca un specialist PPC să fie plătit cu un salariu mai mic de 2.000 – 2.500 lei. Iar asta implică o experiență de vreo 3 luni, dacă nu chiar 0 experiență ci doar dorință de a învăța și, în primă fază, a face rapoarte.
UPDATE 2023: Cred că acum salariile pentru un junior încep de la 3.000 – 3.500 lei.
După niște luni de experiență, fără doar și poate, un specialist PPC, cel puțin în București ia 4.000 lei, în mână.
Iar asta înseamnă că totuși – bugetul administrat ar trebui să fie suficient de mare, chiar și pentru un junior. Angajarea unui specialist PPC într-o firmă este o decizie pe termen lung și nu va produce bani din prima zi cu bugete mici investite.
Dacă în alte joburi tradiționale din advertising trec niște ani până poți să te consideri middle, în performance marketing în mod normal după vreun an – an jumătate începi să le știi pe toate. Sigur, anii de experiență contează foarte mult (de exemplu să treci prin câteva campanii de Black Friday), dar on a daily-basis sau în afara performance marketingului – hmm.
De asta agențiile din România angajează foarte mulți juniori, dar care cresc la fel de repede. Am văzut atâția specialiști care după un an de zile deja s-au apucat de ținut cursuri de PPC.
În fine, cu privire la salariile mari, am auzit așa mari discrepanțe încât efectiv o marjă pentru seniori ar fi prea mare și în afara discuției aici. Vorbim de un pool foarte mic de astfel de specialiști, din păcate, pe piață.
Cu cât se plătește un specialist performance marketing middle sau senior?
Salariile după un an de performance marketing, mai ales dacă vorbim de partea de Google Ads, ar trebui să fie în jur de 5.000 – 6.000 lei, iar în timp să crească în funcție de nivelul de senioritate. Paritatea ar fi că la fiecare an în plus de experiență, ar trebui adăugat minimum 1.000 lei, iar dacă rolul implică și coordonarea altor specialiști, se mai adaugă 1.000 – 2.000 lei.
Valorile sunt însă puternic alterate de locație, în București valorile cred că sunt cu 30-40% mai mari decât în țară.
Însă după pandemie acest job poate fi mai remote decât niciodată.
Extra beneficii așteptate
Mai este de adăugat faptul că în această industrie, mai ales după pandemie, majoritatea se așteaptă la regim de muncă hibrid, dacă nu chiar 100% work from home.
Știu de un caz în care oamenii merg o singură dată pe săptămână la birou și tot sunt nemulțumiți de acest aspect.
Apoi mai e vorba de echipamentele așteptate, materiale promoționale, oportunitatea de a participa la conferințe și la traininguri. De altfel, este foarte important să dezvolți un performance specialist și pe orizontală.
Provocarea specialistului e mai mare într-o agenție sau ca freelancer
Revenind la juniori, aceștia nu ar putea crește nici pe departe la fel de repede la un magazin online mic, așadar cred că mai nou varianta cea mai bună a unui magazin este un freelancer sau o agenție.
Pe lângă faptul că plătești suma fixă în salariul angajatului, mai ai nevoie să plătești și taxele, costurile fixe cu chiria, echipamentele. Iar când angajatul va simți că nu poate învăța, sau nu poate face niște lucruri pe care și-ar dori să le facă, sunt zeci de agenții călare spre el.
Pur și simplu un advertiser nu poate concura cu o agenție în ceea ce privește curba de învățare a juniorului. Sigur, mai încolo intervine acel work-life balance – unde la client ar putea fi mai bine (nu neapărat la toți!), stabilitatea clientului sau alte astfel de avantaje, dar când ești la început, parcă vrei să storci cât mai multe poți din toate conturile. Iar un singur cont sau brand nu te învață atâtea câte te învață la vreo agenție zecile de conturi administrate.
PPC-ul este o parte mică din marketing. Să angajezi pe cineva full time pentru așa ceva ar trebui să te bazezi că ai încasări destul de bune din PPC încât să se merite. În companiile mici și mijlocii este nevoie întâi de specialiști mai generaliși care să știe și content marketing, nu doar PPC. Din experiență am observat că doar după ce crește compania apare și diviziunea muncii cu specialiști dedicați pe diferite arii de online.