Am ajuns în Chiang Mai undeva în prima jumătate a lunii februarie 2020, când coronavirusul începea să fie pe prima pagină a tuturor ziarelor.
Călătoream pentru a doua oară în Thailanda și căutam o destinație în afara turismului de masă practicat în Provincia Phuket sau în Bangkok, unde de altfel am mai fost acum 4 ani și m-am simțit bine. Motiv pentru care am și revenit în Thailanda.
Phuket nu a mai fost o experiență atât de mișto, mare parte datorită cazării proaste, dar am redescoperit ceva ce nu am văzut în Bangkok data trecută și am adăugat pe listă Krabi – care mi s-a părut mult mai aproape de sufletul meu. Și, evident, Chiang Mai.
Aveam articolul acesta de mult în pregătire, încă de când ne întorsesem în Thailanda, dar l-am tot amânat pentru că am zis inițial că situația e destul de incertă în ceea ce privește călătoriile. Ușor-ușor pare că ne revenim și își mai revin și destinațiile, deși am văzut că multe locuri turistice au fost serios afectate după pandemie.
Am reușit chiar să filmez experiența Chiang Mai și am publicat-o pe Youtube. Acum aș fi făcut altfel clipul, dar cam asta a ieșit:
Revenind.
Când întrebam cunoscuți care au fost în Chiang Mai anterior sau mă documentam pe internet, pur și simplu răspunsurile adresate motivelor pentru care ai vizita acest loc se învârteau mai toate în zona „e un loc special”, „aici vei regăsi Thailanda autentică” sau faptul că orașul este un oraș cultural și al artelor.
Mi-a fost puțin neclară părerea tuturor, dar cum recomandările veneau de la persoane în care am încredere mare și mi-au mai dat recomandări bune (thnks Marius!) și în trecut, am zis că oricum mă expun la ceva ce geografic oricum e diferit.
Chiang Mai este în Nordul extrem al Thailandei, iar dacă ne gândim la diferențe București – Satu Mare, diferența Phuket – Chiang Mai era inclusiv ca distanță dublă. Așa că scopul călătoriei fiind și experimentarea unor culturi noi – m-am aruncat.
Am ajuns în Chiang Mai după 4 (sau 5?) zile în Phuket, unde ne-am cazat la același hotel ca acum 4 ani. Din păcate experiența ne-a fost dată peste cap de faptul că hotelul s-a degradat rău de tot, camerele nu au mai fost întreținute deloc iar restul serviciilor s-au degradat.
Am zburat așadar cu nerăbdare din Phuket spre Chiang Mai cu Air Asia, o companie care se aseamănă foarte mult cu Wizz Air-ul de la noi, dar are și mici chestii care aduc a Blue Air (meniurile bune, echipajul prietenos).
Zborul a fost plăcut până spre aterizare, când am prins niște turbulențe care ne-au cam pus un nod în stomac.
Aeroportul este foarte aproape de oraș
Primele lucruri ciudate în Chiang Mai sunt date de aeroportul situat aproape în centrul orașului și cum orașul vechi este încă între niște ziduri. Costul taxi-ului de la aeroport este cam de 150 THB astfel (cam 20 lei) spre majoritatea locațiilor din oraș.
Imaginați-vă centrul Bucureștiului înconjurat de ziduri în care pur și simplu orașul se oprește în loc și vin doar lucrurile culturale. Cam așa este Chiang Mai. În interiorul zidurilor găsești comunități autentice, restaurante extrem de bune, hoteluri care aparent par de lux – dar sunt abordabile ca preț, saloane de masaj, service-uri de biciclete și câte și mai câte.
Recomandarea numărul unu de cazare este să stai exclusiv în interiorul zidurilor orașului vechi sau cel puțin cât de cât aproape. Noi am stat aproape de „orașul vechi”.
Așa că ne-am simțit în Chiang Mai cel mai bine din toate excursiile în Asia. Ba chiar aș putea spune din toate excursiile noastre în Asia. V-am spus că mi-a plăcut mult în Istanbul, ei bine Chiang Mai este un Istanbul mai liniștit.
Ce este de făcut în Chiang Mai?
Simplist vorbind, orașul este recunoscut pentru orașul vechi, un pătrat cuprins între zidurile ce compun vechiul oraș. În interior ai un vibe aparte pentru că este un fel de oraș separat de „Marele Oraș”. E plin de pensiuni, cafenele, restaurante, temple, hoteluri și case vechi care înfățișează traiul obișnuit al thailandezului de nord și la doi pași de străzile principale regăsești o liniște aparte. Sau cel puțin era foarte activ înainte de povestea pandemiei.
Extinzând însă peisajul, Chiang Mai este înconjurat de munți. Inclusiv turismul intern era în floare, pentru că în provincie sunt cele mai înalte vârfuri iar thailandezii vin aici ca să experimente frigul pe care mulți dintre ei nu l-au trăit niciodată.
Templul Doi Suthep
Noi cel mai sus am fost la templul Doi Suthep, o oprire destul de tradițională. De altfel de neratat. Sunt puține locuri despre care cred că sunt superbe – iar aici chiar e un farmec aparte. Nu am prins foarte aglomerat, chinezii care veneau în masă perioada aceasta au lipsit și cred că acum este și mai liniștit. Și probabil mai aproape de spiritualitatea templelor.
De ajuns nu e greu, ca peste tot în Chiang Mai te poți deplasa ieftin cu Grab (un Uber/Bolt local). Pentru o experiență mai autentică ai la dispoziție songthaew-urile (cu preț fix de aprox 4 lei/călătorie de oriunde-oriunde) respectiv tuk-tuk-urile (cu preț negociat sau fee dinainte stabilit dacă comanzi prin Grab).
Cazare impecabilă
Experiența foarte mișto în Chiang Mai a fost completată și de cazarea absolut impecabilă pe care am avut-o. Nu știu dacă am mai stat într-un loc cu rating 9.5+ pe booking, dar acest loc își merită calificarea pe deplin. Pur și simplu ireproșabil, iar micile neajunsuri erau cu eleganță compensate de personalul absolut dedicat. Și dedicat era cuvântul, nu neapărat profesionalismul lanțurilor mari unde totul e pe procedură. De aceea super recomand hotelul Wualai Sabaidee.
Probabil ce îi lipsește hotelului îi era un mic dejun mai bogat și o priveliște, dar nota aceea de 9.8 oferită pe site-urile de reviewuri e cu siguranță meritată și cu atât mai mult muncită de personal.
Cum de altfel recomand și spălătoria de haine de vis-a-vis, unde am lăsat aproape zilnic haine și le luam ziua următoare. Lăsam câte o plasă mare inclusiv cu haine murdărite de elefanți și luam hainele spălate și călcate impecabil la preț pe kilogram la un preț de 5-6 ori mai mic decât aș plăti pe la noi. Și cu un zâmbet în plus.
Vizita noastră a coincis oarecum cu vacanța multor chinezi și taiwanezi, mergând cumva în preajma Anului Nou Chinezesc, dar după. Totuși, cum s-a declanșat nebunia cu pandemia, numărul de chinezi care au ajuns în Thailanda era destul de limitat. În orice caz, e foarte greu să îi deosebesc de exemplu pe coreeni de chinezi, că erau de ambele naționalități peste tot.
Cred că a dat destul de mult peste cap treaba aceasta pregătirile din oraș pentru că fix când am fost noi a fost un festival al florilor foarte renumit. Îl puteți vedea în videoul pe care l-am realizat, chiar a fost deosebit.
În primul rând parcul central a fost foarte frumos decorat, cu o mulțime de flori, în al doilea rând este un concurs (de frumusețe?) pentru că se împodobesc o mulțime de care alegorice cu flori și cu cele mai frumoase femei din fiecare regiune a districtului (?). Nu am înțeles neapărat perfect, dar cel mai probabil asta era.
Mai era și ziua lui Ralu, deci numai bine aleasă perioada 🙂
Experiența sanctuarului cu elefanți
Vizita zonei nu este completă dacă nu ajungi la un sanctuar de elefanți. Aceste locuri sunt întreținute de localnici, iar elefanții de aici sunt cumva victimele deceniilor trecute și au fiecare câte o poveste aparte. Aceștia nu pot fi eliberați în sălbăticie pentru că fie au fost domesticiți prin munci grele în trecut, fie au câte o problemă.
Dar am văzut în elefanți ceva ce vezi de obicei în blândețea cailor.
Noi am fost la „Hug Elephant Sanctuary”. Am ținut neapărat să mergem la un loc de genul al localnicilor, pentru că există deja și companii specializate în „sanctuare” care au deja lanțuri întregi de astfel de locuri: Phuket, Pattaya, Chiang Mai șamd. Așadar am vrut cumva să sprijinim comunitatea locală.
Am fost doar patru oameni în turul de o zi. Au mai fost două grupuri în tururi de câte o jumătate de zi. Chiar recomand turul de o zi întreagă, chiar și așa ni s-a părut scurticel.
Experiența în sine este absolut unică, elefanții sunt speciali, dar nu vă așteptați să fiți în permanență lângă ei. Să zicem că îi atingeți de câteva ori, îi spălați, le dați mâncare, dar din toată ziua aceea de activitate o oră e pauza de masă și vreo 3-4 ore ești pe drum până pe dealuri.
Nu mi s-a părut să își dea silința prea mult îngrijitorii pentru a ne face să ne simțim cumva bine, doar recitau poezia. Începuse cumva și nebunia cu coronavirusul și cred că erau îngrijorați de ce va urma, deși cred că în general cam așa e. Elefanții sunt speciali, dar mă așteptam cumva ca nu doar elefanții să fie singurii care își dau silința să fim binedispuși. Mă rog, probabil e o opinie nopopulară asta 🙂
Piața de noapte din weekend pe strada Wualai
V-am spus mai sus că am stat la hotelul Wualai Sabaidee? Ei bine, strada Wualai era imediat aproape și acolo se desfășura sâmbătă seara un târg de stradă absolut impresionant.
Prețurile mai mici decât în Bangkok la Chatuchak și infinit mai mici decât la piețele din Phuket.
A fost o experiență foarte interesantă pentru că în rest strada deși ducea spre o zonă centrală era practic fără activitate. Nu știu ce a mai rămas astăzi din piața de noapte, dar probabil cu revenirea turismului își va reveni și ea…
În loc de concluzii..
Aveam articolul acesta în pregătire de foarte mult timp, dar mi s-a părut pur și simplu nepotrivit să îl postez în perioada imediat ce ne-am întors. Cred că am avut atunci și un noroc fantastic că am plecat în concediu chiar înainte să înceapă toată nebunia. Chiar și când plecasem deja aveam emoții…acum dacă mă gândesc retrospectiv, era interesant să ne prindă lockdown-ul pe acolo pentru că Thailanda s-a descurcat foarte bine la început de pandemie.
Am văzut zilele acestea un videoclip al unui vlogger care filmase în Chiang Mai și multe dintre locurile pe care le-am văzut au fost afectate puternic de treaba asta cu restricțiile de călătorie. Erau o grămadă de oameni care trăiau acolo din turism, multe piețe de noapte, cafenele, restaurante ale localnicilor șamd. Sper ca ușor-ușor viața să își revină și din acest punct de vedere. Pentru că Chiang Mai e un loc aparte, care merită vizitat. Și revăzut.
Lasă un răspuns