S-a răcit zilele astea în Danemarca și a trebuit să îmi iau și o plapumă ceva mai groasă, că lucrurile aduse din România nu prea sunt adecvate serilor de aici. Am trecut zilele trecute prin IKEA, super mișto. De control am luat ceva chifteluțe, că altceva nu înțelegeam – și mai ales nu știam să pronunț – Kødvoceva.
Am cumpărat o plapumă – de dimensiune aproape dublă de cât aveam nevoie, dar l-am împăturit, vreo 200 lei echivalent- (220 x 240 cm). Văd că e disponibilă și în România, chiar mai ieftin. Cea mai mare surpriză a fost că am cumpărat și o pernă din pene de rață – a costat doar ceva echivalentul a 20-25 lei. Să nu mai spun că am dormit ca un prunc.
Și mă gândeam, că aveam emoții până să ajung la casă, mi-era că ar costa mult mai mult, că am văzut la JYSK niște seturi de vreo 1500 lei plapuma, iar mare diferență nu părea.
Am reușit să identific produsele doar după codul de bare, că denumirile și descrierile erau doar în daneză. Mi se întâmplă lucrul ăsta constant, iau ceva în mână și după aia caut codul de bare – mai ales că nu toate lucrurile au denumirea trecută cum trebuie.
În autobuz la fel, sigur că sunt ecrane cu următoarea stație, dar parcă nu ar fi rău să anunțe stațiile și în engleză, nu doar dacă ești pe direcția aeroportului.
Partea bună e că toată lumea știe engleză foarte bine, dar parcă nu ai vrea să întrebi la fiecare pas. Mă scuzați, acesta este laptele?
Am cumpărat și un fier de călcat, că m-am mutat, și nu mai am acces la altele. Bosch TDA 2325, că cel mai ieftin disponibil nu era pe stoc, așa că i-am spus vânzătoarei, OK, I will take then the second cheapest one. Tak! Doar că abia acum înțeleg de ce l-am găsit cu un rating atât de slab. L-aș duce înapoi, dar cardul meu bancar încă nu e activ, că danezii îți trimit cardul prin poștă, și abia apoi codul PIN. În câteva zile. Da, are sens, când te gândești..
Noroc că mi-am făcut mobilepay.
Apropo, în ultima lună jumătate am folosit cash o singură dată – când am plătit bicicleta. În rest, nu am folosit cash niciodată.
Si in Romania se intampla sa-ti vina intai cardul si apoi PIN-ul, testat pe ING si Unicredit.
Am mers cu autobuzul si metroul in Bangkok, m-a salvat GPS-ul 🙂
De ce să nu întrebi oamenii? Mai interacționezi p-acolo 🙂
Îi mai întreb, dar uneori nu am pe nimeni în preajmă 😀
Au restaurant bun astia de la Ikea, da’ nu stiu zau de ce dracu’ vand si mobila in el.
Oh da, fix asa eram si eu la inceput in Berlin. Lost in translation. Cel mai repede am invatat mancarea si numele alimentelor, ca sa stiu ce comand. Imi amintesc in primele zile cand imi luam wursti si cautam mustar si nu aveau produse de export, pe toate scria doar in germana, dar pe un singur sortiment scria ingredientele in engleza. Sau privirea vanzatorului cand am pronuntat kasse in loc de käse si am cerut „corn cu casa de marcat” in loc de „corn cu branza”.
O sa treaca si perioada asta si o sa ai niste amintiri placute 🙂
Tocmai reciteam postul tau de acum ceva timp si am remarcat asta: „E drăguț că poți să te înscrii la cursuri de daneză – dar nu (mai) văd la ce m-ar ajuta – toată lumea vorbește o engleză impecabilă.”
Da, singura problemă e la supermarketuri, când nu ai pe nimeni în preajmă. Sau când efectiv preferi să stai cu căștile pe urechi.