Cargus și lockerele

Lokcer, imagine generată prin AI cu Dall-E
Lokcer, imagine generată prin AI cu Dall-E

Zilele trecute am avut o mică aventură cu trimiterea unui colet prin Cargus și a trebuit să conduc 20 kilometri dus-întors până la un punct de predare pentru că deși am două lockere Cargus la nici 500 metri de casă, se pare că lockerele Cargus sunt ceva mai speciale și nu le-am putut folosi pentru depunerea coletului. Practic, că merg la stânga sau la dreapta, am un locker Cargus în drum, dar degeaba în scopul depunerii de colete.

De ce am avut de trimis prin Cargus? Am convins-o pe Ralu să își mai ușureze garderoba și să vândă ce nu mai are nevoie pe Vinted. Poate ușor suprinzător, comenzile au început să vină. Mai o bluză, mai o pereche de blugi – există niște potențial acolo.
Primele comenzi au fost expediate prin depunere la locker Sameday. Până a venit o comandă de prin Polonia, comandă care putea fi expediată doar prin Cargus. Inițial am zis OK, ce poate fi atât de complicat?

Ajung cu AWB-ul generat la locker-ul Cargus și constat cu stupoare că acesta nu are ecran și nici nu pot scana codul de bare. Observ că interacțiunea cu lockerul Cargus se poate face doar prin aplicație, cumva prin Bluetooth.

Instalez aplicația.

Am un nou moment de constatare: în aplicație nu există noțiunea de depunere la locker. Sau nu am găsit eu.

Încerc să sun la call center-ul Cargus – după 18 minute de așteptare apelul se întrerupe. În chat-ul din aplicație timpul de așteptare estimat era la 20 minute, mă gândeam că e mai rapid dacă sun. Voiam doar să întreb dacă cumva au ascuns posibilitatea de depunere a unui AWB în aplicație pe undeva și nu găsesc eu. Nu aș fi găsit asta surprinzător.

Am zis asta e, am condus până la cel mai apropiat punct de depunere. Mai vorbesc cu Ralu și ne aducem aminte că într-adevăr când a selectat punctul de depunere „în zonă” îi apăreau doar trei puncte de depunere – unul la Mogoșoaia, unul la Periș și unul în Tunari. Nimic pe DN1 din București Băneasa până în Prahova.

Și cât mergeam pe drumul spre punctul de depunere, mă gândeam cât potențial pierde Cargus la faza asta cu lockerele.

În zonă sunt lockere și de la Sameday, și de la GLS, dar și de la DPD și cumva am impresia că singurii cu locker fără ecran sunt cei de la Cargus.

Mă întreb cât au economisit prin nedotarea lockerelor cu o interacțiune mai modernă.

Nu mai zic de interacțiunea de la punctul de depunere – practic un magazin de colț, unde codul de bare pentru depunerea coletului a fost scanat prin terminalul PayPoint iar primul lucru pe care mi l-a spus omul de acolo că va dura 2 luni până va fi ridicat coletul pentru că coletul are AWB-ul în format cod de bare.
Îl întreb dacă are multe colete de acest gen, îmi spune că ar fi câteva sute săptămânal.. Mi-a dat puțin cu virgulă ce spunea legat de timpul de ridicare și numărul de colete, dar asta a spus respectivul.

Am ajuns acasă și am rugat-o pe Ralu să dezactiveze din Vinted posibilitatea de a livra prin Cargus.

Și iar mă întreb cât potențial pierde Cargus pentru că nu a dotat lockerele cu o interacțiune standard prin ecran și a apelat la mecanisme complicate prin aplicații inclusiv pentru ridicare.

LE: Ca treaba să fie treabă, la 6 zile de la depunerea coletului la punctul de expediere, comanda Vinted expediată prin Cargus s-a anulat iar cumpărătorul a lăsat feedback negativ că nu a primit comanda. Ne întrebăm ce se întâmplă cu coletul depus, o fi încă la centrul de depunere, o fi prin Polonia, se întoarce (unde se întoarce?).

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

1 comentariu

  1. eu am renuntat la ei din neseriozitate, la Focsani unde stau eu nu au lockere dar ma rog asta e alta discutie. lunar dam comanda de tutun si filtre dupa internet, adresa e aceeasi, la munca in 8 luni de 3 ori au venit bine in rest mereu ajungeau la alta fabrica in celalalt capat al orasului desi adresa e corecta mereu si orasul e mic stiu curierii zona. cumva pachetul meu ajungea in alta masina.. sun la ei, pauza, nu raspunde nici naiba ma duc odata de doua de trei si mereu zic de problema asta. tanti de acolo era foarte tafnoasa ca daca s-a gresit ea nu are ce face musai sa vin dupa el asa caaa am comandat prin fan curier care are locker langa mine la munca, ies de la munca iau pachetul si cam aia e..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*