Că tot spuneam de Uber zilele trecute și că vor accepta plăți cash. Aparent e vorba și de un parteneriat cu BCR, care ar lansa niște carduri bancare anonime preplătite.
Am văzut sistemul ăsta de carduri bancare în SUA, unde puteai cumpăra carduri (parcă și Visa, și Mastercard) efectiv așa cum ai cumpăra lapte sau orice alt produs. Cardul venea cu un credit preplătit iar unele se puteau reîncărca (nu mai știu cum). Cardul era practic anonim.
Cardurile acestea erau de valoare destul de mică, de regulă 50 – 100 – 200 dolari. Unele înțeleg că aveau și un fel de IBAN prin care le puteai reîncărca, deși cred că în secunda imediat următoare s-a dus anonimitatea.
Utilitatea lor? Nu știu, dar probabil și pe acolo sunt destui oameni care ar putea crede că un card bancar este ceva ce nu ar trebui să îl legi de numele tău. Deși, nu mai știu ce nume era trecut pe card.
Sau, mai e o variantă. Eu mi-aș lua un card prepaid, că nu mi-e prea ok să am contul de salariu legat la un card folosit zilnic. Poate aș transfera bani într-un cont atașat unui card (cum de altfel am la ING RO) și de acolo aș face plăți obișnuite. Dar probabil funcție de costuri, că nu aș plăti comision pentru asta, aș prefera doar să îmi deschid un cont bancar gratuit și să-i cer un card (cu cât o fi costul de administrare).
Mie banca imi permite sa generez astfel de carduri prepaid cu valabilitatede 2 ani cred si sa le dau cadou cuiva, gen copilului sau mai stiu eu cui fara ca el sa fie legat de cont. Totusi,din cont merge si reincarcat si poate sa fie utilizat pentru cumparaturi online unde nu vrei sa-ti lasi numele si prenumele, sau adresa din buletin.
Utilitate au, dar vin la pachet cu anumite costuri pentru ca de exemplu, spre deosebire de cardul clasic, pe asta prepay nu platesti intretinere, dar platesti cativa euro cand se emite si apoi cate 1 euro comision de fiecare data cand il incarci.
Eu aș folosi așa ceva destul de permanent 😀
Sal. Despre ce banca zici ca te lasa sa generezi astfel de carduri? Multumesc!
Un exempli simplu: esti intr-o tara care accepta cannabis recreational. Tara vecina nu il accepta si daca se afla ca ai cumparat cannabis, te pun pe lista neagra. Serverele bancare sunt in tara aia vecina iar bancile tin secretul… am vazut cum, cand cu convoiul libertatii.