Atenție la placementurile din Google Ads – tot mai multe doorway pages

De ceva timp există o discuție destul de interesantă cu privire la niște metode de fraude prin Google Ads, prin care varii oameni încearcă să deturneze bugetele de publicitate. Nici nu știu dacă să le cataloghez pe toate în zona de fraude, dar aceste site-uri sunt doar niște doorway pages.

The scenario here is that traffic to some popular adult websites will get redirected via malicious advertising to one of several fake blogs with topics ranging anywhere from wedding tips, pest control, or appliances.

Metoda este destul de simplă, cumpără trafic foarte ieftin (de obicei de pe site-uri adult) și du-l într-un site cu Adsense activat, cu un conținut relativ citibil, dar cu multe ad-uri. Dacă vreți să ajungeți la site-ul care explică metoda, căutați fraza de mai sus pe Google.

Asta dacă traficul mai ajunge pe acel site.

Pentru că unele metode pot fi suficient de avansate încât vizitatorul să nici nu mai treacă prin site, ci pe baza unor filtre programate vizitatorul să fie redirecționat pe acel site.

Și așa se ajunge la CTR-uri de 14% și CPM-uri de 41 lei, când media în România este mult mai jos.

Evident, bounce-ul este ridicat – 100%. Sincer, mă întreb dacă omul a văzut site-ul pe care se presupune că a aterizat.

Verificați constant unde vi se afișează reclamele

Automatizarea deschide larg porțile pentru astfel de metode de a deturna bugete.

Chiar dacă nu ar trebui să judecăm tipurile de site-uri pe care audiențele noastre se plimbă, o verificare a acestora este necesară. Personal adaug în lista de „negative” toate site-urile la care ridic o sprânceană sau cele care sunt partizane politic spre zona de fake news.

Așadar, cel puțin o dată pe lună recomand verificarea site-urilor pe care se afișează Display-ul.

O să vă întrebați probabil cum astfel de site-uri sunt validate în Google Ads. Cel mai probabil au avut un conținut corect până într-un moment, aprobat firesc, până într-un moment în care se face trecerea spre acest model de fakevertising.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

3 comentarii

  1. Niciodata nu las pe plasament automat, si in cazul campaniilor de search debifez intotdeauna „partenerii” de search, pentru ca si alea sunt de fapt bloguri dubioase.
    Deci, cu cat iti pasa mai mult de bugetul tau, evident, cu atat o sa bibilesti mai mult sa setezi la perfectie unde iti apare reclama.
    Apropos, ce parere ai de siturile gen cancan, realitatea, si astea similar din RO, care pot fi selectate ca placement pentru display ?

    • Personal nu recomand filtrarea placementurilor în campaniile de Remarketing sau Similar. Nu văd de ce ai face asta. Situații dubioase sunt în să zicem 0.1% din cazuri. Dacă targhetezi doar placementuri limitezi extrem de mult afișarea și ajungi să plătești mai mult.
      Nu am nici o părere de site-urile respective. Eu mă plimb după audiența mea, nu după site-uri, iar acești publisheri au un mare share de trafic. Atâta timp cât limbajul site-urilor nu este vulgar sau înșelător nu mă interesează politica editorială a locurilor unde se afișează bannerele de remarketare.

  2. Printre cele mai vechi tehnici de Black Hat sunt cele in care robotii vad un site, iar vizitatorii un cu totul altul. Si hai sa spunem ca nu e usor sa fii sigur ca stii toate IP=urile de pe care te viziteaza un robot, sau mai rau, cineva care sa faca o verificare manuala. Dar dupa o vreme in business, poti face o lista destul de vasta de clase de IP-uri in care sigur nu ajung nici robotii. nici verificatorii. Si gata tabela pentru redirecturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*