Una dintre chichițele prin care companiile aeriene low-cost fac mulți bani este vânzarea de bilete de avion peste capacitatea avionului. Așa numitul „overbooking”.
Practic într-un avion sunt 180 locuri, dar compania aeriană vinde 190 locuri, pe motiv că au ei o statistică care spune că unii pasageri nu se vor prezenta la îmbarcare.
Unii pasageri într-adevăr nu se vor prezenta, dar statistica nu înseamnă că în toate cazurile va fi așa.
Inclusiv eu am mai cumpărat bilete de avion la care nu am mai ajuns.
Am avut în ultimii 3-4 ani bilete de avion luate spre Milano și Viena la care nu am mai ajuns..
Dar nu înțeleg cum poate fi legal să vinzi ceva ce nu ai..
Sper să intervină o legislație europeană pe acest subiect, așa cum e în cazul compensațiilor pentru întârziere.
În practică, cum se întâmplă asta? Compania aeriană din start setează la vânzare mai multe bilete de avion decât au capacitate. Dacă oamenii se prezintă cu toții la poarta de îmbarcare, efectiv personalul de la poartă le spun pasagerilor care se prezintă la final că poarta a fost închisă, că nu s-au prezentat la timp, că nu ar avea loc șamd.
Și e discutabilă asta cu închisul porții, mai ales că de multe ori porțile se deschid mai târziu decât e programată începerea îmbarcării.
Eu de obicei m-am pus la coadă la zbor în momentul în care s-a deschis poarta, tocmai pentru a nu fi în situația în care aș fi printre ultimii care se îmbarcă și să mi se refuze îmbarcarea pe motiv de „overbooking”. Și să prind loc pentru bagaje sus.
Și mereu am făcut check-in online cât de devreme se poate și îmi rezervam locul, tocmai pentru a nu fi printre ultimii și puși într-o situație de standby..
În 2023 cred că va fi un vârf de overbookinguri pe fondul ieșirii de pe piață a Blue Air
Deci, mare atenție vara asta la overbookingul practicat de companiile aeriene din România.
O dată cu ieșirea Blue Air, sunt mai puține scaune de transport și cu siguranță fenomenul de overbooking va fi mai accentuat anul acesta pe aeroporturile din România.
Nu aș vrea să mă trezesc într-o situație că am o vacanță ruinată pentru că mi s-a refuzat îmbarcarea fix la poarta avionului pe motiv de lăcomie a companiei aeriene.
În situația în care vi se refuză îmbarcarea, neapărat solicitați formularul de refuz de îmbarcare de la poartă.
Ți s-a refuzat vreodată îmbarcarea pe motiv de overbooking?
Lasă un răspuns