Zilele acestea s-au lansat primele zboruri ale companiei aeriene Air Connect.
Partea bună este că această companie aeriană poate acoperi din golul rămas neacoperit de Blue Air și pe retragerea Ryanair de pe zborurile interne.
Printre rutele pe care compania le operează deja sau le are anunțate:
- de la București: Suceava, Baia Mare, Sibiu, Târgu Mureș, Budapesta (Ungaria), Dubrovnik (Croația)
- de la Cluj Napoca: Budapesta, Constanța
- de la Târgu Mureș: Budapesta, București
- de la Constanța: Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara
Air Connect este o companie micuță, care are două avioane de tip ATR 72 în flotă. Practic sunt aceleași avioane pe care operează și TAROM multe dintre rutele interne și regionale.
Ce mi s-a părut ciudat este însă că o parte din primele zboruri au fost operate cu un avion chiar mai mic decât ATR 72, un avion închiriat de Air Connect. Avionul a fost un Saab 340 NyxAir cu capacitate între 30-36 pasageri și a operat cel puțin ruta spre Sibiu.
Nu îmi dau seama dacă nu au fost pasageri, sau nu au avut aeronave disponibile pentru toate rutele. În orice caz, mai bine să zboare cu un avion de capacitate mai mică, dar să zboare, decât să anuleze zboruri 🙂
E binevenită diversitatea pe rutele interne
Va fi mult până departe, personal cred că e nevoie de companii aeriene mai multe în România, mai ales pe rutele acestea interne și regionale.
Mă uit de exemplu la ruta București – Satu Mare. Ruta aceasta era operată cu o frecvență de până la 10 zboruri săptămânale de TAROM până în pandemie, acum au rămas doar 3 zboruri săptămânale. Mă plângeam la vremea aia de faptul că nu erau zboruri în weekend și seara, acum au rămas doar 3 zboruri în condițiile în care ai face cu trenul 17 ore.
Pe de altă parte sunt curios cum va rezista zborul spre Sibiu. În trecut a mai încercat TAROM să opereze ruta asta, dar a renunțat destul de repede. Până la urmă Sibiu este suficient de aproape.
Zborurile spre Constanța, că au fost operate de Blue Air sau de TAROM au avut mereu căutare, deci ar fi o pâine de mâncat pe ruta aceasta.
Pe lângă TAROM și Air Connect, în România acum mai avem zboruri interne oferite și de către compania aeriană HiSky. Ca idee, HiSky a primit în flotă chiar un Airbus A321neoLR care probabil va fi folosit pe rute ceva mai lungi din România decât eram obișnuiți până acum.
Lasă un răspuns