Afiliere. Rabdare, mult tutun si planuri pe 2013

Acum aproape un an renunțam la jobul full time și fără să îmi dau seama am intrat într-un job nu 9to5, ci 9 to sleep 7/7. Mă învățasem să am pe lângă un salariu OK și un venit din în ce mai semnificativ din afiliere. Și..am pariat pe afiliere, renunțând astfel la un job oficial.

Vreo 3 luni după aceea am crezut că am greșit și eram cât pe ce să renunț, să spun că nu se pot realiza venituri consistente din afiliere pentru cei care lucrează independent și că poveștile de succes sunt doar micile excepții. Acum nu știu dacă într-adevăr sunt mici excepții, însă poveștile de succes sunt din ce în ce în ce mai multe. Bineînțeles dublate de multă muncă și inspirație. Dar inspirația îți vine doar când muncești…sau, în cazul meu, în pauzele de țigară care au devenit eficiente și cel puțin de o parte sănătoase.

Începutul de 2013 mă găsește indecis. Mă tentează foarte mult și să renunț la afiliere dar și să țintesc mult mai sus. Probabil voi implica mai multe resurse financiare (dacă voi avea de unde – d’oh!) și voi risca mai mult, doar de dragul spiritului jocului. Însă riscuri calculate, unde șansele de reușită sunt mai mari decât cele pe care le-am luat în 2012. Să vedem cât ține norocul cu mine:)

Apropo de noroc, de aici citire, mi-a plăcut un text – cu toate că nu sunt deloc fanul blogurilor motivaționale & dezvoltare personală:

norocul este locul in care se intalnesc doua forte extrem de puternice: pregatirea si oportunitatea.
Pregatirea este sub controlul total al fiecaruia dintre noi, oportunitatea este doar intr-o oarecare masura sub controlul nostru.
Tot Brian Tracy afirma ca norocul depinde in cel putin 80% din cazuri de nivelul de claritate pe care il are o persoana. Este de bun simti sa intelegi ca nu poti lovi o tinta pe care nu o vezi clar… De aceea, pregatirea are in componenta sa o etapa de clarificare a destinatiei sau obiectivului.

Și probabil 2013 va fi anul în care voi vinde primul site construit pro-afiliere.

De ce am gânduri de a renunța la afiliere? Pentru că dincolo de rezultate financiare nu mi-a adus absolut nimic. Nu simt că aș fi evoluat la fel de mult ca într-un colectiv, nu simt că aș fi recompensat moral (nu e totul doar despre bani), nu simt că afiliații sunt considerați de către nici un advertiser drept importanți în procesul de vânzare, sunt doar niste unelte (real..se poate rezuma si la asta). Magazinele parcă încearcă să atragă afiliați pentru a le trimite lor linkul și nu în altă parte.

Pe de altă parte e tentația banului (e aproape totul despre bani). Cum ar fi să lansezi un proiect care să îți aducă câteva mii de euro lunar, fără prea mare bătaie de cap – singurul merit fiind ideea, banii investiți și resursele de timp investite. Nesiguranța vine din faptul că, repet, încă magazinele nu înțeleg efectiv rolul afiliatului în vânzare.

Pentru 2013 prevăd o creștere cel puțin de 2x a pieței de afiliere – bazat pe evoluția din ultimele luni și pe rata de adopție a comerțului online – tot mai des ajutată de către magazine online cu apariții în calupurile publicitare de la TV. Pe acest model, ar merge și un pic de print…și mult outdoor (la un moment dat am văzut că eMAG și clickshop au abordat tactica, în Timișoara).

Rămâne de văzut cum vor gestiona magazinele plățile din ce în ce mai mari către afiliați și către rețele. Că sincer, zona asta mi se pare tare periculoasă, mai ales în combinație cu elemente specifice pieței românești și cu evoluții de acest gen în 2012.

Și în 2013 va fi tot eMAG vs restul lumii.. nu mă încălzește cu nimic un % comision dublu de la alții dacă valoric sunt sub ProfitShare..un pont pentru magazine..focus pe CRO, mai ales prin cunoașterea profilului propriu de client, nu neapărat prin copierea celor care fac A/B testing. E ireal să ai sub 0.3-0.4-0.5% conversie pe vizitator ultra-mega-targetat direct în faza de cumpărare, în condiții de promoție cu cel mai mic preț și produs specific cumpărat online. IREAL, în p#$@ lui de ”Adaugă în coș”!

Ah, și încă o problemă. Absolut nici un sistem de afiliere nu îmi dă informații (ProfitShare minimal prin bounce și average pages) despre ce face vizitatorul care nu convertește în magazin. Ar fi aur dacă am ști procentul celor care au adăugat în coș, cei care s-au înregistrat, dacă s-au înscris la newsletter, au adăugat produse în wishlist sau date demografice. Acum desigur, și resursele afiliatului în a analiza aceste date sunt minime dar la un moment dat poți să îți creionezi în cap un anumit pattern al traficului pe care îl trimiți și care e mai bun => focus pe performanță.

Ah, și ce îmi dă dreptul să mă pronunț? Hehe.. noi să fim sănătoși, am auzit că aș fi hater.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

3 comentarii

  1. Eu m-as multumi pentru inceput daca cineva ar gasi procentul celor care cumpara efectiv din totalul celor care dau click pe linkurile afiliate. Un pas marunt pentru mine as zice.
    Pe de alta parte, multi sunt paranoici ca sunt urmariti de situri ce fac ei si pe unde, dupa ce dau click. Nu inteleg ca asta ii ajuta si pe ei mai tarziu, dar si pe noi cei care le facem recomandari prin link-uri afiliate.

    • @cartus
      o medie este de aproximativ 1%, la magazinele care sunt foarte bune. La cele care au probleme rata scade si sub 0.2%.

      Nu cred ca e nimeni paranoic..sau daca e, nu e in target. Average user se informeaza de pe net si merge in magazin sa cumpere din pacate. Sau suna la telefon. Noi in afiliere momentan lucram doar cu minoritati, indiferent cat de bine targetezi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*