
Cât am avut cumva în lucru acest articol, iată că a ieșit și Iohannis să spună că din 15 mai ieșim din carantina aceasta.
Simt cum lucrurile încep să se liniștească și să fim spre ieșirea din situația actuală a coronavirusului. Și acum ce trebuie să facem este pur și simplu să așteptăm cuminți.
Mă rog, lucrurile nu vor reveni la normal, virusul nu va dispărea, dar va trebui cumva să trăim cu noua realitate.
Cât așteptăm trecerea situației actuale am niște flashback-uri oarecum cu perioada din Danemarca, după ce mi-am dat demisia și pur și simplu număram zilele rămase.
Nu îmi plăcea casa în care stăteam, colegii de cameră cu care mă înțelesesem cât de cât au plecat în alte locații, landlordul era nesimțit, iar situația din cadrul companiei la care lucram era destul de neclară pentru mine cu toate schimbările de organigramă.
Așa că atunci mi-am canalizat atunci energia în a merge la sala de sport sau a munci mai mult. Doar că, munca mai multă era atunci cumva fără sens, știind că voi pleca. Speram doar să las ceva în urmă.
Am urmărit parcă Black Sails toate sezoanele luna aceea și începusem și Westworld.

O experiență de care acum mă bucur că am avut parte, deși concluzia a fost că am avut parte perioada aceea mai mult de lecții de viață, decât de lecții profesionale – cum îmi doream.
De data aceasta paralela se face oarecum tot pe un fel de cronometru în sens invers, cât o mai fi de stat acasă.
La început aveam atâtea planuri pentru perioada de work from home. În primul rând, că voi putea munci neîntrerupt la niște chestii care necesită mai mult timp. Din păcate sunt moderat de satisfăcut pe subiectul acesta, pare că work from home nu a atât de diferit de munca tradițională de la birou, ba chiar are unele provocări interesante.
În fine.
La începutul perioadei de work from home aveam varii interese spre zona de sport și mai făceam câteva mișcări pe acasă, dar am renunțat relativ repede. Ba că nu am saltea de antrenament, ba că nu spațiu, ba că trebuie să sar și literalmente îmi sar și vecinii în cap. Așa că m-am potolit și cu asta.
Am zis și că voi citi. Am aceleași cărți cred că pe noptiera improvizată din dormitor de prin toamnă. Nu înțeleg cum unii pot topi atâtea cărți rapid.
Deci da, așteptăm.
A trebuit să dau zilele trecute o fugă până în Otopeni, era semi pustiu. Am făcut 13 minute până la serviciu, de obicei la ora aceea făceam 17 🙂
Lasă un răspuns