Actualizări Revolut: Aplicație nouă și conturi junior

Revolut
Revolut

Revolut a anunțat în ultima perioadă o serie de actualizări care au fost relativ trecute cu vederea în contextul epidemiei globale.

Astfel, fintechul caută modalități noi de a se adapta pieței în transformare și a introdus mult așteptatul cont junior, dar și o aplicație nouă care pare că iese din zona de „portofel de cheltuit”.

Personal așa folosesc Revolut – ca un portofel secundar în care pun niște bani, deși am apelat deseori și la alte servicii cam sunt în ordinea asta: plăți externe pentru cursul foarte bun, transfer bancar (schimb de valută din RON în..EUR), asigurare de călătorie, am folosit planul Metal primit gratuit chiar și pentru a intra în lounge șamd. Pentru mine a funcționat și încă funcționează Revolut absolut grozav.

Totuși, înainte de a trece spre lapte și miere, cred că scandalurile prin care trece compania în prezent îi vor afecta serios la nivel de credibilitate. Și așa erau foarte multe reclamații ale utilizatorilor cu conturile închise, despre care Revolut nu spune nimic (înțeleg că așa e legea – nu au voie să dea detalii de ce închid uneori conturile când au suspiciuni – fondate sau nu!), zilele trecute transpirase că angajații reclamă că Revolut îi forțează să își dea demisia sau apelează la diverse tertipuri pentru a micșora salariile.

Povestea e aici, dar nu știu de ce nu sunt șocat, mai ales că am mai urmărit și segmentul de turism, unde e prăpăd. Poate datorită abordării?

Contul Junior

Contul junior este o facilitate importantă pentru părinții care nu mai folosesc acum serviciile de conversie valutară de la Revolut în contextul limitării călătoriilor. Revolut de mult spunea de acest viitor produs (îi spunea inițial Revolut Family – minutul 58:00), din păcate l-au lansat în cel mai prost timing posibil din punctul meu de vedere pentru a prinde tracțiune.

Cu acest cont, părinții pot oferi juniorului un card care să vină cu anumite limite presetate, practic un cont care este atașat de contul principal. Acest lucru aduce un plus de control, în sens că bugetul juniorului poate fi controlat atât ca sume cât și ca destinații ale sumelor folosite.

Contul Junior este disponibil doar pentru utilizatorii planurilor plătite: Premium sau Metal, iar fiecare părinte practic poate avea până la doi juniori.

Juniorii au o aplicație separată pe care o descarcă, tocmai pentru un feeling de independență.

Eu nu folosesc această facilitate – aștept păreri de la voi dacă o folosiți și dacă vă este utilă.

Noua aplicație Revolut 7

Am primit un newsletter zilele trecute cu această nouă aplicație, dar deja eram cu ea actualizată.

Aplicația este cu funcțiile mai grupată, dar pare că au trecut în plan secundar facilitățile de plată. Mi-a luat câteva secunde până să mă prind cum mut să văd contul de EUR în locul celui de RON.

Probabil că prin noua aplicație Revolut încearcă să iasă din zona de cont de cheltuit și să intre mai mult în zona de investiții financiare.

Totuși, variile reclamații asupra conturilor închise mă fac să fiu precaut cu a ține perioada asta economii în aplicație, mai ales că îmi expirase și planul Metal primit gratuit și transferurile de finanțe nu mai sunt atât de rapide.

Actualizările nu îmi pare că îmi oferă mie ca utilizator vreun beneficiu sau vreo funcționalitate nouă, dar cumva se ancorează într-un design nou și îi vor ajuta probabil pe cei de la Revolut să adauge noi funcționalități sau să pluseze pe vizibilitatea unora dintre cele existente.

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*