7 ani

Acum 7 ani, lăsam în urmă o grămadă de lucruri și persoane la care țineam și plecam în Copenhaga.

Știam din capul locului că va fi ceva temporar, dar nu mă așteptam la evoluția care a urmat. Momentul a fost departe de a fi perfect (compania tocmai ce fusese vândută unui concurent), dar sunt recunoscător pentru șansa avută, pentru că am învățat din toată experiența și pot privi mai mult pe orizontală.

În primul rând am plecat pentru că aveam așteptarea că „afară e altceva” și „înveți mai mult”. Și că e ceva de făcut până în 30 de ani. Aveam 29 de ani și apreciam că decizia pe care o iau ar putea fi pe o traiectorie ascendentă. Dar era și un moment în care (credeam că) creierul te trage într-un alt loc și inima îți spune altceva. Ciudat sentiment..

Da, este „altceva”, dar nu întotdeauna „înveți mai mult, mai repede” – cum credeam.

Am învățat cumva să îmi respect timpul mai mult.

Dacă până atunci alternam cu orele la care ajungeam la birou, dar și (mai ales) orele la care plecam de la birou; experiența de acolo m-a învățat că e un timp pentru orice. E un timp pentru muncă și e un timp pentru altele. Țin minte și acum că negreșit la ora 12:00 se forma coada pentru masă, la ora 17:10 era pustiu biroul, dar și dacă veneai după ora 9:20, parcă primeai niște priviri care te obligau să spui ceva legat de o problemă cu transportul în comun sau cu…chiria.

O altă lecție importantă care m-a marcat este modul de privire al obiectivelor pe termen lung.

Nu este o problemă că avem acum ROI negativ, important este că îmbunătățim și privim perspectiva pe termen lung. Că ne-am setat obiectivul și îl urmărim, nederanjați imediat de partea contabilă. Forward thinking.

Sau opusul și anume aruncatul unei momeli câteodată fără vreun plan pe termen lung. Hai să vedem ce prindem, care e potențialul. De obicei prindeam ceva, dar asta era meritul unei echipe extraordinare cu care am avut șansa să lucrez. Colegi care știau să privească pe orizontală extrem de bine.

Sigur, sunt și alte lecții. Despre modul de lucru am scris în trecut, mai pe larg.

Nu este ușoară o plecare din țară când ai acasă persoanele dragi sau părinții. De aceea îi apreciez pe cei care au avut tăria să lase totul în urmă și să rămână. Pentru că nu e ușor.

Am să țin minte toată viața prima „glumă” a unui danez când am ieșit într-un cadru mai larg la un bar, în prima zi de vineri acolo. „Hide your wallets, the Romanian is here”. Bullying at its finest. Am zâmbit și mi-am văzut de treabă.

Însă la cât de amară a fost gluma asta, pe atât de bine m-am simțit primit în special de către ceilalți colegi est-europeni: români, ucrainieni, turci, polonezi, ruși, turci.

Am râs și atunci când „landlordul” mi-a spus amenințător că o să avem un coleg de apartament lituanian cu care „we might have cultural differences” dacă nu ocupăm o cameră goală. Cred că până atunci le-am văzut pe toate, nu putea fi ceva să mă surprindă, în cele câteva chirii am stat deja cu oameni extrem de diferiți atât cultural, dar și ca orientare personală sau religioasă. Iar ca naționalități, în sub un an de zile am împărțit apartamente cu: un italian, un ucrainian, un spaniol, doi români, un ungur, un argentinian și un danez.
Asta pentru că am schimbat câteva chirii până să găsesc ceva relativ permanent. De închiriat am închiriat de la: doi italieni, un austriac și un lituanian.

Ar fi multe de spus și povestit despre ce crede majoritatea vestică despre estici atunci când dai nas în nas cu populația largă. Cert e că biroul era o bulă și general vorbind cred că noi ca români ar trebui să învățăm să ne apreciem mai mult.

Ceva amuzant

După ce am anunțat că doresc să revin în țară, am primit o ofertă să continui să lucrez tot acolo. Mi s-a propus o formă de muncă work from home, din țară. Eu la momentul acela eram ceva de genul…work from home? Sunt eu capabil de așa ceva? E safe? Am zis că e cam riscant și am refuzat.
Probabil cel mai stupid refuz profesional pe care l-am oferit, pentru că nu au trecut 3 ani și jumătate planeta am ajuns să lucrăm de acasă. :))