2018 la final

Deja devine un clișeu ca an de an să te plângi că timpul trece repede, așadar așa cum avem rezumatele lunare, e timpul pentru rezumatul personal de final de an. Și am ceva lucruri de adunat și scăzut și anul ăsta.

2018 a fost un an cu un alt tip de împliniri decât în alte momente, dacă în anii precedenți am pus realizările profesionale, experiențele avute, anul acesta a fost mai mult vorba despre mine și despre cei de lângă mine. Dar fără să îmi propun, 2018 a fost cu de toate. Nu a fost stabilitatea pe care mi-o doream pentru acest an, poate 2019 să aducă ceva mai multă stabilitate..dar și perspective.

Reîntoarcerea în țară

2018 a marcat revenirea în România, după experiența de vreo 9 luni prin Danemarca. Acum, după ce s-au spart valurile pot să spun că a fost frumos și acolo, mai ales spre final când începuseră lucrurile să se așeze profesional, dar viața nu e doar despre așezarea profesională ci și așezarea personală.
Până una alta, m-a surprins cât de mulți oameni urmăreau episoadele de prin Danemarca de pe blog. Mulțumesc, I guess?! 

M-a marcat puternic mediul de acolo, e total diferit și trăind printre ciudații planetei (ce om normal alege Danemarca?!) sunt și într-un mood că îmi place mai mult dar și mai puțin România. Mi-au crescut un pic așteptările în anumite domenii, dar mai trebuie să treacă niște ani.

Aș fi putut continua remote, dar remote nu îți oferă nici o perspectivă profesională sau de creștere. Cred că acum mi-e mai dor de oamenii de acolo și mediul de acolo decât mă așteptam.
Trecând pe naivitate, aș lua biroul și oamenii de acolo și mi i-aș aduce aici, în București, să am toate la un loc.

Familie

De departe cel mai important moment a fost însă că la 30 am spus gata burlăciei și am luat-o oficial pe mândră. Aș putea spune că a fost mai greu să ajungem la logodnă decât la căsătorie, am avut 0 emoții.

Tot la capitolul oameni, cum m-am tot plimbat, mi-am dat seama că puțini oameni sunt care sunt pe lângă tine. Cam mulți oameni care s-au cerut singuri pe tușă, totuși.

La cimentarea ideilor intră însă și că poți să le ai pe toate, dar nu deodată. So, choose wisely. Mi-aș dori ca în 2019 să mă împac cu anumite lucruri, deși mi-e greu să fac compromisuri.

Găsesc tot mai dificil să merg spre casă, în Satu Mare, ceea ce e o frustrare măricică.

Începutul de an a început cu o călătorie în New York, iar luna de miere a fost tradiționalul Thassos, insulă care mi s-a părut puțin over-rated având în vedere drumul lung până acolo. Dar mâncarea…senzațională.

Important e că anul acesta ne-am mutat și la casa noastră, cred că putem zice oficial că prindem rădăcini pe aici. Păcat că nu am făcut-o mai repede, mutarea a venit în cel mai prost moment.
Finalul de an m-a prins într-un final terminând bucătăria..și a ieșit mai frumos decât mă puteam aștepta. Învățătura este că atunci când te muți la casă nouă poți să treci și printr-o renovare înainte. Nu a fost să fie, din păcate, așadar pentru 2019 ne-au mai rămas multe lucruri de făcut.

Blogul

Pe blog când am scris, când n-am scris, probabil în ritmul acesta voi continua și în 2019. Pur și simplu nu am mereu timpul necesar pentru a-mi seta o regulă de a scrie zilnic. În realitate, majoritatea articolelor oricum le scriam dinainte și pe urmă le programam.
T2T.ro a crescut frumos chiar dacă nu am vrut să atrag atenția spre proiect. E o pasiune și doar atâta va rămâne. Și dacă cresc traficul de 10 ori nu devine profitabil, ori nu am resursele necesare pentru a crește semnificativ traficul.

În rest…

E ciudat să ieși din lumea buzzwords-urilor și a KPI-urilor, nu aș putea să zic neapărat că îmi găsesc locul, dar se spune că ambiția personală e mai importantă. Așadar, să vedem dacă ambiția e suficientă pentru a muta munți.
Cert e că îmi lipsește mediul publicitar cu Slack, Skype, să ai impresia că ești prieten cu toți colegii iar la bere să ai cu cine discuta despre ceea ce faci, iar adevărul să nu fie acceptat de la cel care vorbește mai tare ci să fie unul comun.

Am avut lupta asta și prin DK, unde nu a contat ce am făcut anterior, ci a trebuit să găsesc șansele alea puține în care să mă asculte și să iasă suficient de bine încât să mi se ceară părerea.

Cred că anul acesta mi-am întregit și profesional cercul de lucru în agenții, companii de tehnologie sau companii mari care încearcă online-ul cu degetul.

Planuri? Nu prea multe

Am stat cam mult anul ăsta pe Facebook, sper ca până la jumătatea lui 2019 să găsesc o modalitate să renunț de tot la pierdut timpul acolo. Pur și simplu aș putea face orice altceva cu timpul stat acolo. Dar e un fel de FOMO, folosesc Facebook deseori ca un fel de newsreader.

Și să reiau sportul, neglijat evident și tradițional după nuntă.

Trecut de 30 probabil ar trebui să fiu mai atent cu sănătatea și alimentația.

Profesional probabil ar trebui să fiu mai insistent. Mi-ar plăcea să am energia de acum 6-7 ani când din naivitate credeam că le știu pe toate. Pe măsură ce știi însă din ce în ce mai multe realitatea este că ai tot mai multe dubii dacă chiar știi anumite lucruri.

Nu avem în plan vreo călătorie încă pentru 2019, dar sper la un city-break mic prin Istanbul și poate spre final de an să începem un plan spre Asia, dacă totul va fi bine.

Ca o concluzie, 2018 chiar a fost un an cu de toate, poate chiar prea multe; sper ca 2019 să așeze toate lucrurile din 2018.

So, rămânem optimiști pentru un 2019 mai bun și cu rezoluțiile de an nou notate 🙂

Abonează-te la newsletter și primești săptămânal un rezumat cu ultimele articole publicate!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*