
Săptămâna asta se fac 10 ani de când m-am mutat în București. Plecasem de la Timișoara practic cu două valize mari și lăsasem acolo totul într-o încercare de a vedea care e faza cu „big city”.
A fost cumva și un curaj nebunesc după o propunere venită relativ din neant.
Pe vremea aia cochetam cu ideea de a-mi lua un job la București dar mereu găseam și motive să nu. Curios e că mă temeam la vremea aceea foarte tare de cutremure (nu că nu m-aș teme acum).
Încercasem pe vremea aceea în Timișoara freelancingul cu idei de agenție locală, dar cred că adresarea a fost și prea locală și am început poate prea devreme.
În primele luni sincer credeam că mă înghite orașul ăsta, nu mă pregătisem pentru așa ceva. Venit de la Satu Mare, stat 5 ani în Timișoara, având 24 ani, era ceva extrem de diferit față de tot ce cunoscusem. Și una e când pleci la „studenție”, alta e când pleci și știi bine că trebuie să te întreții.
Distanțele îmi păreau atât de mari. Mai schimbam și de două ori metroul să ajung din Pajura în Pipera.

Partea bună la momentul respectiv este că ajunsesem într-un colectiv profesional foarte bun, am învățat atâtea perioada aceea.
A fost si momentul potrivit și pentru mine, și pentru compania la care lucram și pentru industrie în general. Și oamenii, am avut în anii ăia colegi foarte faini.
Senzațională perioada, cu multe de învățat, cu multe impliniri, cu multe încercări. Unele lucruri au mers, altele nu, dar din toate am învățat și mi-a marcat următorii ani în sens pozitiv.
Cred că a făcut mult diferența între etapa pe care o consideram relativ temporară și etapa de a considera Bucureștiul casa.
Ce vremuri și în Pipera. Țin minte că în vara lui 2013 încă pășteau oile pe terenurile din jurul biroului.

Mi-a plăcut mult și cartierul în care ne-am mutat. Pajura avea la vremea aceea un aer foarte provincial și deși în ultimii ani s-a aglomerat, încă cred că e foarte diferit de cartierele dormitor și are ceva special de oraș mic.
Cred și că este orașul care îți oferă cele mai multe oportunități din țară.

Și cred că cel puțin pentru mine sunt în București mai multe oportunități decât percep a fi afară. Poate nu a fost neapărat cea mai relevantă, dar după experiența Copenhaga, cred că știu ce vorbesc.
Plus că mi-e ușor să înțeleg Bucureștiul. Atât părțile bune cât și cele mai puțin bune le înțeleg.
Personal sunt într-o relație de love-hate cu orașul ăsta.
Însă Bucureștiul pe lângă toate cele bune are atâtea de recuperat și atâtea de făcut mai bine. Și multe dintre ele se referă la civilizație: transport public, parcări/trafic, spații verzi, respect sau măcar înțelegere între oameni.
Mi-ar plăcea și dacă oamenii ar fi puțin mai uniți când administrează orașul. Bucureștiul pierde foarte mult pentru că e mereu în asincron cu ceea ce e mai sus sau efectiv se sabotează singur.

Mai realizez ceva. Deși de un an nu mai locuim chiar în București, toată viața ni se învârte în jurul orașului. Cred că București este tot ce înconjoară orașul pe o rază de 20 kilometri.. chit că fizic locația este Ilfov, Dâmbovița sau Giurgiu.
Mulțumesc, București! 🙂

Parca stiu sediul ala in care aveai voie cu troti’
Îl știi, îl știi 😛
O perioadă mă plimbam prin birou și cu un hoverboard 😀