Am rămas fără aer condiționat pe mașină

Ei bine, iată că la recomandarea tuturor prietenilor mai pricepuți, am ajuns în weekend la un service unde să îmi schimbe freonul din instalația de aer condiționat. Nu îmi mai mergea aerul condiționat la mașină. Din păcate povestea nu s-a terminat doar cu încărcarea cu freon a instalației de climatizare.

La un mic test, telefonic cu un prieten, mă plângeam că nu merge aerul condiționat. Hai să îi facem un test cu o mică consiliere telefonică, facem și constantăm că ventilația din habitaclu funcționează, dar nu dă rece.
Ne dăm seama că e de la compresor, care nu pornește.

Du-te și încarcă-l cu freon îmi spunea un prieten, sigur de la asta e.
Nu o fi de la o siguranță? întreb eu.
Nu, du-te acolo și încarcă-l și vorbim pe urmă.

Noroc că zilele trecute s-a mai lăsat un pic răcoarea și am uitat de problema asta care mă sâcâia foarte tare. E primul an de când am mașina, un Ford Fiesta, practic prima iarnă petrecută împreună.

Primul pas: încărcarea cu freon

Și am fost în weekend, în sfârșit, să înlocuiesc anvelopele de iarnă cu cele de vară. Am mers la mine în cartier. Le zic băieților de meniul de schimb anvelope, și le mai zic că hai să facem și o încărcare cu freon.
Am mai încărcat cu freon și anul trecut la ei. Aveam dubii legate de operațiunea asta dacă ar fi necesară, că doar anul trecut încărcasem cu freon mașina și nu a fost o diferență majoră de rece dat prin ventilație.

În fine, hai să vedem ce iese. Le zic băieților de problemă, că nu dă DELOC rece, o punem totuși la încărcat. Avem din nou prima dilemă cu cantitatea de agent refigerant la mașina asta (Ford Fiesta 1.4 Tdci), depinde în funcție de grosimea tubului cantitatea de introdus. Erau două variante, nu mai țin minte, dar s-a optat pentru valoarea minimă, ceva cu 390 grame, parcă.

incarcare-freon-ford-fiesta

Se finalizează încărcarea cu freon și tot nu dă rece. Deloc, e aerul de afară.

De vină pare să fie compresorul de aer condiționat care nu pornește

Testăm, compresorul nu pornește. Excludem varianta unei siguranțe pentru că fiind mașina pusă și pe tester, nu dădea vreo eroare. Pur și simplu compresorul nu pornește. Exact ce am testat inițial, doar că acum mașina era sigur încărcată cu freon, nu avea scurgeri, practic totul părea OK.

Ca să îi citez pe băieții de la service, un compresor pentru aerul condiționat costă o gălăgie de bani. Mă uit pe Epiesă, prețurile pornesc de la vreo 1000 lei. Doar piesa, fără manoperă, care probabil va costa și aia câteva sute bune de lei, dacă compresorul actual nu dă vreun semn de a se putea repara.

Mă întreb dacă nu cumva problemele ar fi apărut după schimbarea distribuției, că mi s-a părut că rola aceea de accesorii de pe lângă distribuție ar ajunge la compresorul de AC, și poate de la aia să fie problema? Cine știe?!

curea-distributie-montata-ford-fiesta-diesel-interior

Cert e că am de ajuns acum la un service.

Tristuț.

8 Comments on Am rămas fără aer condiționat pe mașină

  1. 1000 lei nu e chiar asa mult, acum 2 ani cei de la reprezentanta Opel imi cereau 3000 lei pentru un compresor reconditionat si 4500 lei pentru unul nou. 🙂

    Oricum, verifica si radiatorul pentru AC. La mine asa a fost. Cei de la Opel mi-au zis ca e compresorul si cand am fost in alt service au descoperit ca, compresorul avea o mica fisura. Am scapat cu vreo 400 lei. 🙂

    Nu ma pricep prea bine dar nu cred ca distributia are vreo treaba.

    • Păi dacă cer de la Ford nu cred că aș scăpa cu alte propuneri.
      Mersi de pont! O să duc mașina la o cunoștință probabil, să vedem ce o avea. Tot acolo unde am făcut și distribuția.

  2. *radiatorul avea o fisura 🙂

    Din cauza asta nu pornea nici compresorul. Practic erau aceleasi simptome ca si la tine.

  3. Same shit here. Tot tot Ford, doar ca Focus. Faza trista e ca la mine am fost la 3 service-uri si nu i-au dat de cap 🙁 . Inclusiv la reprezentanta. Compresorul nu e crapat, freon pe instalatie este, sincer nu stiu unde naiba sa mai merg cu ea. Daca gasesti un mester bun, da-mi si mie te rog un mesaj, ca ma gandesc cu groaza ca vine vara ….

  4. Mda … cred ca se cere schimbata baba 🙂
    Am auzit ca au recenzii bune cei de la Maddog. O sa incerc sa trec pe la ei intr-o zi, sa vad daca reusesc ceva.

  5. Cred ca astia de la service-uri fac o galagie de bani la sfarsit de primavara. Nu stiu pe nimeni cu masina sh care sa nu fi avut probleme cu AC-ul. La mine a fost radiatorul dar da, in prima faza mi s-a spus ca e posibil sa fie compresorul. De ce? Pretul e mare = profit mare infiferent daca il „repari”, iei unul sh sau unul nou. Baietii stiu sa faca bani. Mergi la cineva de incredere si e posibil sa scapi mai ieftin. La Opel-ul meu m-a costat vreo 600 de lei radiator nou + manopera + freon.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*